Jump to content

Leaderboard


Popular Content

Showing content with the highest reputation on 11/14/2012 in all areas

  1. 1 point
    Mă numesc Alexandru, am 14 ani şi locuiesc în Botoşani. Pasiunea mea pentru domeniul Hardware a început prin Mai, când mă gândeam că îmi trebuie un PC nou, deoarece pe rabla veche de 7 ani, cu o placă video integrată de 32 MB nu puteam juca mai nimic. Sincer, pe vremea aia eram Noob. Dar noob complet: nici măcar nu ştiam ce era acela un procesor, sau că erau diferenţe între memorii DDR1, DDR2 şi DDR3 .. sau nu ştiam care era deosebirea dintre un cablu SATA şi unu ATA. Credeam că un procesor de 3,7 GHz e mai puternic ca orice procesor ce avea mai puţin de 3,7 GHz .
  2. 1 point
    De când cei de la Invision Power au lansat IPB 3.3.X, sistemul de warning bazat pe acea drăgălaşă bară grafică a dispărut, în locul ei apărând minunatele puncte. Adică da, la avertizare ai un număr de puncte (1, 2, 3, 4, etc.) Azi vă voi arăta cum puteţi introduce înapoi acea bară grafică cu care mulţ s-au obişnuit. Atenţie: odată ce aţi introdus bara, un user va putea avea maxim 10 puncte de avertizare, pentru ca maximul de 10 puncte să ocupe toată bara de warning. Dacă sunteţi interesat despre modul în care va arăta: Şi, să trecem la treabă: AdminCP > Look & Feel > Manage Templates & CSS > Global Templates > userInfoPane. Aici căutăm </if> </ul> <if test="authorcfields:|:$author['custom_fields'] != """> şi introducem deasupra <if test="highwarn:|:$author['warn_level'] >= 8"> <p class='progress_bar user_warn limit' title='{$this->lang->words['warn_level']} {$author['warn_level']}0%'> <else /> <p class='progress_bar user_warn' title='{$this->lang->words['warn_level']} {$author['warn_level']}0%'> </if> <span style='width: {$author['warn_level']}0%'><span>{$this->lang->words['warn_level']} {$author['warn_level']}0%</span></span> </p> Apoi, căutăm în tab-ul CSS fila ipb_styles.css şi adăugam la final, jos de tot: .progress_bar { background-color: #fff; border: 1px solid #d5dde5; } .progress_bar span { background: #243f5c url({style_images_url}/gradient_bg.png) repeat-x left 50%; color: #fff; font-size: 0em; font-weight: bold; text-align: center; text-indent: -2000em; /* Safari fix */ height: 10px; display: block; overflow: hidden; } .progress_bar.limit span { background: #b82929 url({style_images_url}/progressbar_warning.png) repeat-x center; } .progress_bar span span { display: none; } .progress_bar.user_warn { margin: 0 auto; width: 80%; } .progress_bar.user_warn span { height: 6px; } Articol conceput cu ajutorul informatiilor de aici: Succes!
  3. 1 point
    În acest topic voi pune componentele de calculator care sunt la ofertă / merită banii. De exemplu: http://www.pcgarage.ro/procesoare/amd/phenom-ii-x6-1045t-270-320-ghz-skt-am3-box/ : Procesor six core, la 550 lei merită fiecare bănuţ. E peste http://www.pcgarage.ro/procesoare/amd/fx-6100-33ghz-box/
  4. 1 point
    Topicul e făcut în special pentru a-mi cere scuze faţă de forum pentu cearta de ieri O alta versiune mai noua a acestui topic: Deoarece cei mai mulţi oameni nu-şi bat capul şi merg în magazine gen Flanco, Altex, etc şi scumpără sisteme gata ansamblate. Acest lucru total greşit, căci dacă faci exact acelaşi PC, cu piese alese de tine, vei ieşi mult mai ieftin. Plus că o ansamblare costă cam 40 - 50 de lei. Pentru început trebuie să stabilim nişte lucruri importante: - Bugetul şi cerinţele pentru sistem (gaming pe diferite rezoluţii, unde contează placa video şi procesorul, photoshop, unde contează mult procesorul, modelări 2D şi 3D, CAD, AutoCAD, etc, deoarece fiecare are nevoie fie de o placă video puternică şi un procesor mai slăbuţ, fie o placă video şi un procesor echilibrat, fie un procesor puternic şi unde placa video nu prea contează). În gaming contează şi rezoluţia monitorului sau televizorulzui de pe care ne jucăm. De exemplu, pe 1280 x 1024 contează atât procesorul (să fie mai bun) cât şi placa video cât de cât bunuţă (dar să nu facem totuşi Overkill, în gen să punem plăci monstruase pe rezoluţii mici). Pe Full HD (1920 x 1080) cel mai mult şi cel mai mult contează placa video, procesorul contând exact cel mai puţin. Dar totuşi, nici single core sau dual core slăbuţ să fie. - Dacă vrem să facem sau nu Overclock. Acesta a devenit un sport tot mai practicat de către cei care vor componente mai puternice fără să cumpere altele. Unii fac din cauza faptului că sistemul e obosit şi nu mai face faţă, fie că vor un punctaj cât mai bun în benchmark-uri sau din cauză că un procesor cât mai rapid îi ajută tot mai mult în ceea ce fac. OC-ul se face la Procesor, placa video, placa de bază şi memorie. Facem OC la procesor pentru a îmbunătăţi rapiditatea şi performanţele sistemului (fie prin multiplicator, afectând doar procesorul sau fie prin FSB, mărind astfel frecvenţa şi a memoriilor şi a plăcii de bază, rezultând o rapiditate mai mare a întregului sistem). OC la placa video se face atunci când vrem un număr mai mare de FPS-uri în jocuri. Vă recomand să nu daţi mai mult de 6000 de lei pe un PC, deoarece oricât de performant ar fi el în momentul de faţă, peste 4-5 ani e obosit. La partea a doua trebuie să alegem platforma sistemului, adică dacă procesorul să fie Intel sau AMD, deoarece clasicul război între cele 2 terenuri încă nu s-a sfârşit şi devine tot mai aprig. Dacă vreţi o mică listă cu procesoarele şi puterea lor în gaming (ce e (OC) înseamnă procesor OverClockat): Intel celeron G530 ~ Athlon II X2 < Intel Pentium G620 ~ Athlon II X3 < Intel pentium G840 < Athlon II X4 < Intel core i3 2*** < AMD phenom II X4 9** (OC) < i5 Sandy ~ i7 Sandy < i5 Ivy ~ i7 Ivy O listă cu socket-urile celor 2 mari companii (ce e tăiat înseamnă că nu mai merită să băgaţi niciun ban în el). AMD: - Super Socket 7 - Socket 563 - Socket 754 - Socket 939 - Socket 940 - Socket A - Socket AM2 - Socket AM2+ - Socket F (Opteron şi Athlon 64 FX) - Socket AM3 - Socket AM3+ - Socket FM1 (APU cu grafică integrată bună) INTEL: - Socket 1 - Socket 2 - Socket 3 - Socket 4 - Socket 5 - Socket 6 - Socket 7 - Socket 8 - Socket 370 - Socket 423 - Socket 478 - Socket 479 - Socket 486 - Socket 495 - Socket 603 - Socket 604 - Socket J - Socket 775 - Socket 1336 - Socket 1156 - Socket 1155 - Socket 2011 Acum, alegerea componentelor optime: 1) Placa de bază (vedeti si: ) Aici ar trebui să alegeţi producători de încredere, cum ar fi: Asus, ASRock, Gigabyte, Evga, MSI, Intel, şi mai apoi alegem dotările. În caz că vrem să facem OC la procesor, trebui să alegem o placă de bază potentă. La AMD, pe AM3 sau AM3+ cam toate duc OC, dar la intel, povestea e cam complicată. Chipseturi mai noi (pe 1155) ce NU permit OC (nici nu cred că au această funcţie în BIOS): B65 B75 H61 H67 H77 Q67 Q77 Restul permit OC. Cum alegem o placă de bază care duce un OC cât mai de calitate? E relativ simplu: după fazele de alimentare ale procesorului. La plăcile de bază ASRock, scrie în descriere pe site-ul plăcii de bază, însă la celelalte e cam greu să găseşti, de aceea, ce trebuie să facem: Să luăm ASRock P67 Pro: În jurul procesorul avem dreptunghiuri din alea băgate în chenar. Aici avem 5 (adică 4+1 faze de alimentare). Pentru OC masiv, nu recomandăm aşa ceva, ci aşa ceva: unde avem 10 dreptunghiuri (8+2 faze). Adică: cu cât sunt mai multe, cu atât putem face OC mai mult. La fel se aplică şi în cazul AMD. Dacă vrem să facem SLI (nVidia) sau CrossFire (AMD Radeon), avem nevoie de o placă de bază ce are minim 2 slotui PCI-E x16. 2. Procesorul (vedeti si: ) Aveţi lista soclurilor mai sus. În primul rând, placa de bază trebuie să aibe acelaşi socket ca şi procesorul. Dar e bine să verificăm dacă placa de bază suportă un procesor dorit pe Site-ul Producătorului (găsim acolo o listă cu procesoarele suportate). La AMD procesoarele pot avea şi 125W TDP, iar plăcile mai "ieftine" nu suportă procesoare decât cu TDP de maxim 95W. Atenţie! În dreptul procesorului avem versiunea minimă de BIOS care îl suportă, aşa că trebuie să căutăm atent versiunea de BIOS cu care vine placa de bază. (de exemplu: procesorul X are nevoie de versiunea F08 de bios, iar placa de bază vine cu F07. Trebuie să căutăm un alt procesor mai vechi care merge pe BIOS-ul F07, să-l punem pe placa de bază, să facem update de BIOS la F08 sau mai sus şi debea atunci putem pune procesorul X). Important: procesoarele nu se compară după frecvenţă, nici după numărul de nuclee, nici după memoria cache. 3) Placa video (vedeti si: ) Avem şi aici nu mare război: între nVidia şi AMD Radeon (fostul ATI). O scurtă listă cu plăcile video din diferite bugete pentru gaming : HD 7870 > GTX 570 > HD 7850 > HD 6950 ~ GTX 560 Ti > GTX 560 ~ HD 6870 > HD 6850 ~ GTX 460 > HD 6790 > HD 6850 > GTX 550 Ti > HD 7750 > HD 6770 > GTS 450 ~ HD 6750 Căutăm o placă video după mai multe cerinţe - Chipset (pentru CAD sau alte programe profesionale / editări / modelări / etc. recomand nVidia datorită suportului pentru nucleele CUDA) - Interfaţa (AGP sau PCI-E) - Lăţimea de bandă - Frecvenţa procesorului - Frecvenţa memoriei - Sistemul de răcire - Consumul (exemplu: seria HD 7*** are un consum foarte mic faţă de competitorul nVidia) - Tehnologiile suportate (SLI sau Crossfire X). Între firmele de plăci video nu există nicio diferenţă. Doar sistemul de răcire implementat. Şi, AMD Radeon nu mai are probleme cu driverele (pentru seriile mai noi de HD 4***) 4) Stocarea (HDD şi SSD, eventual SSH) (vedeti si: ) La HDD ţinem cont de următoarele aspecte: - rapiditatea (evităm pe cât posibil cele de 5400 RPM, mai ales dacă vrem să ţinem sistmeul de operare pe ele) - silenţiozitatea - fiabilitatea - capacitatea Să nu credeţi că există vreo diferenţă între Sata III şi Sata II la nivelul HDD-urilor. E o chestie de marketing. SSH-ul este o unitate de stocare, mai rapidă faţă de HDD dar mai înceată faţă de SSD. E un fel de corcitură între ele mai bine zis. SSD-ul (Solid State Drive) este o unitate de stocare destinată în primul rând sistemului de operare, deoarece PC-ul va fi mult mai rapid. Au o rată de transfer net superioară faţă de HDD, iar aici diferenţa dintre Sata II şi Sata III se simte. Se recomandă folosirea lui în modul AHCI (din BIOS). Momentan, acestea sunt încă în faza de "testare" deoarece ... crapă pe capete (au un număr limitat de scrieri). Pentru fiabilitate recomand cu încredere firma INTEL (au cele mai mici rate de întoarcere în garanţie faţă de competitori). 5) Memoria RAM: (vedeti si: ) În zilele de azi se folosesc aproape numai memorii DDR3, mai ales că e foarte ieftină (prin 2008, 2 GB DDR3 costau 650 lei). Important: diferenţa dintre 1333 MHz şi 2133 MHz să zicem e un fîs. Maxim 1 FPS în jocuri. 6) Sursa: Aici va voi lăsa să vă documentaţi din topicul 7) Carcasa trebuie să aibă un air-flow cât mai bun (să nu fie componentele înăbuşite în aer cald), dimensiuni cât mai mari, cât mai multe ventilatoare şi filtre de praf. Recomand să le căutaţi pe cele care au sursa poziţionată jos, deoarece ajutaţi şi sursa (trage direct aer rece, nu cel încălzit de componente) şi veţi face un Wire Management (aranjarea cablurilor) mai de calitate şi tabla să fie cât mai groasă. (se subînţelege de ce) P.S. Dacă am greşit ceva să-mi spuneţi (scriu cam repede la tastatură).
  5. 1 point
    Nu stiam ca e diferenta intre ce mufa folosesti.. insa daca chiar e diferenta intre VGA si DVI, daca folosesti acel adaptop nu o vei vedea. Calitatea va fi data de veriga cea mai slaba, care e VGA-ul. Deci nare rost de adaptor, decat daca nu aveai VGA..
  6. 1 point
    Diferentele de calitate video se vad la rezolutii foarte mari. Ca sa intelegi repede, daca tu ai acum monitor de 19" (4:3) si treci la 22" (16:9) diferenta o sa fie imensa. Indiferent ca mergi tot pe cablul VGA pe care mergeai si pana acum. Daca treci de la monitor de 22' la monitor de 24", diferenta vizuala o sa fie mica. Bineinteles, daca placa ta suporta DVI, atunci o sa ai un semnal mai bun decat VGA-ul, dar neobservabil la rezolutia ta. Da, exista un adaptor, care DE OBICEI vine cu monitorul. Depinde de producator. Dar, o gasesti in magazine specializate, la vreo 5 lei (parca) Cea mai buna calitate o obtii prin HDMI, dar pentru asta ai nevoie de o placa video cu HDMI, iar monitorul, la randul lui trebuie sa aiba mufa respectiva. FullHD, e independent de conectorul dintre placa video si monitor. Semnalul este acelas. FullHD inseamna rezolutie nativa de 1920x1080, poate reda filme la rezolutia respectiva. Cu cat ai monitorul mai mare, o sa poti vedea diferentele de calitate. Spre exemplu, am acasa un monitor LG, 22", merge nativ pe rezolutia 1920x1080, iar daca rulez, un film de calitate 720p si unul de 1080p, diferenta in realitate este mare, dar pe monitorul meu, nu prea. Se observa diferente, bineinteles, dar trebuie sa fi foarte atent. Cu cat ai monitorul mai mare, cu atat 720p o sa te satisfaca mai putin. La TV-uri,LCD-uri sau LED-uri, mari, observi cel mai bine diferenta intre 720p si 1080p.
  7. 1 point
    Deci (le iau pe astea cu socket-uri ceva mai noi : AM2: Athlon 64 - 1 nucleu Athlon 64 X2 - 2 nuclee Athlon 64 FX - 1 nucleu Sempron - 1 nucleu AM2+ Phenom X2 64 - 2 nuclee Phenom X3 64 - 3 nuclee Phenom X4 64 - 4 nuclee Athlon II X2 / X3 / X4: 2 / 3 / 4 nuclee Phenom II X2 / X3 / X4 : 2 / 3 / 4 nuclee AM3 Sempron - 1 nucleu Athlon II X2 / X3 / X4 - 2 / 3 / 4 nuclee Phenom II X2 / X3 / X4 / X6 - 2 / 3 / 4 / 6 nuclee FM1 Athlon II X4 631 - 4 nuclee A4 - 2 nuclee A6 - 3 nuclee. A6 3670K - 4 nuclee A8 - 4 nuclee AM3+ Am pus "nuclee" în ghilimele, deoarece mulţi zic că nu sunt quad core-uri / hexa core-uri / octo-coreuri NATIVE. Adică: au 2 / 3 şi respectiv 4 module, fiecare modul având APROAPE 2 nuclee. FX-4*** - 4 "nuclee" FX-6*** - 6 "nuclee" FX-8*** - 8 "nuclee"
  8. 1 point
    Exact asta zic şi eu. Marea dezamăgire e că la acelaşi preţ, FX 4100 nu întrece Phenom II X4 965 nici în ruptul capului. Dacă preţurile erau la jumătate faţă de acuma, se vindeau bine. Pe un forum, cineva cu FX 4100 avea nevoie de 5 GHz ca să ajungă un Phenom II X4 965 la 3.4 GHz (cu cât vine el din fabrică). Ori asta, nu prea cred că e normal pentru un procesor. (să-l sugrumi atâta numai ca să obţii un punctaj normal în scoruri). Deşi, marea mirare e că în testele ce folosesc fiecare "nucleu" FX sau ce o fi ăla, întrece şi un Intel core i7. Oricum, am învăţat să fac configuraţii de vreo 10 - 11 luni şi în viaţa mea nu am recomandat vreun FX (poate FX 8120, care costă cam 8 milioane şi utilizatorul nu folosea decât programe ce folosesc multe nuclee).
  9. 1 point
    Instrucţiunile O instrucţiune reprezintă operaţia de bază pe care este capabil să o facă un procesor. De exemplu este de aşteptat ca un procesor să fie în stare să adune două numere pe care i le dăm şi să ne dea rezultatul; deci adunarea a două numere este o instrucţiune – îi dăm două numere, ne dă suma lor. Desigur, un procesor ştie să execute mai multe instrucţiuni, decât adunarea. Procesorul când primeşte operaţii spre efectuare, primeşte de fapt un set finit de instrucţiuni; acest set instrucţiuni de fapt reprezintă scheletul un program. Instrucţiunile în program sunt date într-o anumită ordine (la fel ca şi instrucţiunile date unui limbaj de programare). De exemplu, avem de calculat x = (a+b) – (c+d); procesorul înţelege: 1. t1 = a+b; 2. t2 = c+d; 3. x = t1 – t2; De remaracat că procesorul nu ştie să adune câte 3 sau mai multe numere deodată, doar două; dacă avem de adunat trei numere, avem nevoie de două operaţii şi de încă o variabilă care să ţină o valoare. Orice program reprezintă de fapt un set de insrtucţiuni date în ordine pe care procesorul urmează să le execute; numărul instrucţiunilor este imens (ordinul milioanelor la programele mai mari) iar acestea din punctul de vedere al programatorului sunt exectutate secvenţial (una după alta). Pe lângă instrucţiunea de bază prezentată mai sus (adunarea) procesorul trebuie să mai ştie să implementeze şi alte operaţii aritmetice (scădere, înmulţire, împărţire, bit shifting ş.a.). În plus faţă de operaţiile aritmetice, procesorul mai ştie şi alte tipuri de instrucţiuni, importante fiind cele logice. Orice procesor trebuie să ştie efectua operaţiile logice ale algebrei booleene (AND, OR, XOR, NAND, NOR, XNOR, NOT şi eventual altele). În general aceste instrucţiuni sunt strict legate de cele aritmetice, fiind numite generic instrucţiuni aritmetico-logice. O altă clasă importantă de instrucţiuni pe care trebuie să o efectueze un procesor o reprezintă cele de decizie. Ţinând cont de unele valori, şi de conceptul de bază al programului precizat mai sus, un procesor trebuie să ştie ce instrucţiune urmează să fie executată în anumite condiţii (în cazul normal urmează următoarea – de la instrucţiunea nr. 2 urmează să fie efectuată instrucţiunea nr. 3). De exemplu, în contextul programului de mai sus cu adunarea (numerotarea instrucţiunilor cu 1, 2, 3) avem două numere m, n, procesorul urmând să efectueze instrucţiunea 1. Dacă valoarea lui m este egală cu valoarea lui n, vrem ca următoarea instrucţiune să fie instrucţiunea 2; dacă valorea lui m este diferită de cea a lui n, următoarea instrucţiune este 3 (se sare peste 2). Acest tip de instrucţiune de bază poartă numele de conditional branch şi nu diferă ca importanţă de celelalte instrucţiuni. În plus de asta putem avea instrucţiune jump, care spune direct jump 3 (du-te direct la instrucţiunea 3 orice-ar fi).Aceste instrucţiuni poartă numele de flow control instructions şi practic fac diferenţa dintre un computer şi un calculator de buzunar. „Aceste instrucţiuni (cele aritmetico-logice şi cele de control al fluxului de instrucţiuni) trebuie să se regăsească în mod absolut în orice procesor” (Burks, Goldstine şi von Neumann, 1947 – practic ideea de bază a funcţionării procesoarelor şi implicit a calculatoarelor din prezent de pe vremea aia e). Mulţimea tuturor instrucţiunilor pe care un procesor este capabil să le efectueze reprezintă ISA (Instruction Set Architecture); ISA reprezintă practic legătura dintre software şi hardware, ce oferă programatorul procesorului şi ce oferă procesorul înapoi. Un programator normal nu lucrează direct cu ISA ci cu un limbaj de programare, al cărui compilator transformă (direct, sau prin mai multe etape) instrucţiunile limbajului de programare în instrucţiuni pe care proceorul le ştie efectua – adică instrucţiuni din ISA. Regiştrii Până acum am vorbit despre adunare, a + b = c, despre conditional branch dacă m = n du-te la instrucţiunea cu numărul 3 sau jump 2 du-te direct la instrucţiunea numărul 2. Dar ce reprezintă a, b, c? În mod normal a, b, c reprezintă regiştrii procesorului. Ce sunt regiştrii? Regiştrii sunt elemente extrem de mici de stocare temporară a datelor; mărimea unui registru este de câţiva biţi (32 sau 64 de biţi de obicei). De fapt procesor pe 64 de biţi şi de aici vine (+mărimea adreselor de memorie, care au dus procesoare pe 64 de biţi, dar despre memorie mai jos). Numărul regiştrilor este limitat la câteva zeci: 32 la MIPS standard, 14 la 8086 (bunicul familiilor Pentium, Core, AMD K). De asemenea unii regiştrii sunt generali putând reţine orice tipuri de date, în timp ce alţii sunt specializaţi în a stoca doar anumite tipuri de date. Avantajul regiştrilor constră în faptul că sunt extrem de rapizi în viteza de accesare; de fapt sunt cei mai rapizi, mult mai rapizi decât memoria RAM sau HDD, chiar şi decât memoria cache. Regiştrii sunt puşi de fapt toţi într-un loc – o zonă de memorie ce poartă numele de Register File. Având asta în minte, când îi spunem procesorului a + b = c (de fapt corect ar fi c = a + b, dar nu astfel de detalii sunt esenţiale) îi spunem, în registrul c, pune suma dintre valorea registrului a şi valorea registrului b. Desigur mai există şi alte instrucţiuni de adunare; de exemplu îi putem spune procesorului, pune în a = b + 5, care s-ar traduce pune în registru a suma dintre a şi 5. În a şi b pot fi stocate numere întregi sau numere reale; adunarea numerelor întregi diferă de adunarea numerelor reale, deoarece acestea sunt reprezentate complet diferit în sistem binar (în general 2’s complement pentru întregi şi IEEE 754 pentru reale – de fapt calculatorul reprezintă doar aproximări ale numerelor reale ce se readu cu virgulă flotantă; găsiţi pe internet detalii). ALU – Arithmetic-Logic Unit – Unitatea aritmetico-logică Unitatea aritmetico-logică este o componentă esenţială a oricărui procesor. După cum îi spune numele, ea ştie să efectueze operaţii aritmetico-logice, adică ştie să adune, să scadă, să înmulţească, să facă AND ş.a. În logic design (să-i spunem electronică digitală) unitatea aritmetico-logică este un tip de circuit combinaţional; asta înseamnă că ea nu reţine cine se adună şi nu memorează rezultatul. Scopul ei este acela de a da răspunsul (relativ instant) – dacă îi dai două numere şi îi spui să le adune, ea dă ca rezultat suma. Pe lângă operanzi, ALU mai trebuie să primească drept informaţie şi tipul de operaţie pe care trebuie să o efectueze. Valorea numerelor care o primeşte unitatea aritmetico-logică este citită strict din regiştri sau poate fi citită şi din memorie. La fel şi cu rezultatul, este pus în regiştrii sau în memorie. La procesoarele MIPS, ALU comunică exclusiv cu Register File; asta înseamnă în regiştri se memorează (de aici numele de memorie) de fapt valorile ce trebuie adunate şi tot într-un registru se salvează rezultatul. Spre deosebire de MIPS, la x86 ALU poate comunica direct atât cu memoria „mare” cât şi cu regiştrii, decizia depinzând de instrucţiune – îi poţi spune să pună direct în registru sau îi poţi spune să pună în memorie la adresa X. Memoria Precizam mai sus la ALU că acesta este un element de circuit combinaţional – adică nu reţine starea; rezultatul depinde strict de ce i să drept input. Cealaltă categorie importantă de elemente de circuit digital o reprezintă aceea a logicii secvenţiale, unde elementul în sine reţine o stare iar outputul depinde de starea respectivă. Asta înseamnă că aceste dispozitive sunt capabile să reţină informaţia pentru o perioadă mai mare de timp. În sine şi regiştrii sunt tot unităţi de memorie deoarece şi ei reţin starea. Dar regiştrii nu sunt de ajuns deoarece capacitatea lor este extrem de mică (în general 32 sau 64 de biţi) ceea ce este extrem de puţin. Pentru asta este nevoie de o memorie mai mare, care să fie capabilă de a stoca mai multă informaţie; de aceea în calculatoarele voastre există plăcuţele cu RAMi. Plăcuţele cu RAMi stochează informaţia folosind tehnologia DRAM (Dynamic Random Access Memory – nu are legătudă cu DDRAM sau cu SDRAM) iar regiştrii (şi memoria Cache SRAM – Static RAM). Diferenţa dintre aceste două constă în faptul că pentru a stoca un bit în SRAM se folosesc cam 6 tranzistori, iar în DRAM un singur tranzistor + un condensator. Drept consecinţă memoria DRAM este mult mai mare ca şi capacitate, dar şi mai înceată de câteva zeci de ori datorită faptului că e dynamic – condensatorii se descarcă si trebuie refresh la un anumit interval de timp. Deci avem nevoie de regiştri pentru că sunt rapizi şi de memorie pentru că mare. Prin memorie ar trebui să se înţeleagă în mod generic memoria DRAM (plăcuţele cu memorie, chiar dacă o parte din ea este în procesor – cache, sau pe HDD – memoria virtuală). Memoria este structurată ca un tablou unidimensional imens. Practic este împărţită în foarte multe bucăţi identice, fiecare putând stoca 8 biţi şi fiecare având o adresă (adresa 0, adresa 1, adresa 2, ... – adresele sunt în hexadecimal). RAM vine de la faptul că timpul de obţinere a informaţiei de la oricare adresă este cam acelaşi – adică accelaşi timp pentru o accesare aleatoare/random access. Principiul de funcţionare al DRAM nu e RAM de fapt din punctul de vedere al memoriei însăşi (adică dpdv al hardware-ului), dar a rămas numele. Pe lângă memorie asta avem nevoie şi de hard disk, care spre deosebire de celelalte două tipuri de memorie specificate mai sus nu pierde informaţia când este întreruptă sursa de curent – memorie nevolatilă. Aceasta este de o capacitate mult mai mare, dar în dezavantaj are un timp de acces al datelor şi mai mare. Memoria ideală ar trebui să fie infinit de mare şi infinit de rapidă, dar aceste lucruri sunt imposibil de obţinut. Cu cât capacitatea e mai mare cu atât viteza de acces a mai mică şi invers, motiv pentru care există ierarhii de memorie. Avem nevoie de aşa ceva, deoarece procesorul fiind mult mai rapid, nu are rost să aştepte până se accesează memoria DRAM sau şi mai mult până se accesează în HDD. The Big Thing – Stored Program Concept Mai sus spuneam vorbeam despre instrucţiuni (ce trebuie să facă procesorul) şi despre date (ce trebuie să calculeze procesorul); de asemenea spuneam că scopul memoriei este de a stoca datele, deoarece acestea sunt multe şi nu încap în regiştri. The Big Thing la arhitectura von Neumann constă în faptul că şi instrucţiunile sunt stocate tot în memorie lângă date; desigur, fiecare are zona sa proprie de memorie, pentru fiecare proces în parte. Pe lângă regiştrii de bază, din Register File mai există un registru special numit PC/Program Counter. Acesta reţine numărul instrucţiunii care este momentan efectuată de procesor. Astfel într-o zonă de memorie avem instrucţiunile, care ar putea forma o bucată de program: 1. Pune în registrul 1, suma regiştrilor 2 şi 3; 2. Dacă valorea registrului 1 este egală cu valorea reigstrului 0, du-te la instrucţiunea 4; 3. Pune în registrul 5 valorea memoriei de la adresa 1000; 4. Pune la adresa de memorie 200 valorea registrului 4. De precizat că la început PC are valorea 1. Astfel în zona de memorie unde sunt stocate instrucţiunile, procesorul caută instrucţiunea 1. Aceasta este de tipul adunare de regiştrii, drept urmare procesorul ia din Register File valorile regiştrilor 2 şi 3 şi le trimite spre ALU cu mesajul de adunare. Apoi ia rezultatul de la ALU şi îl stochează în registrul 1. Cum nimic special nu se întâmplă PC ia valorea 2 şi procesorul caută în memorie să vadă ce reprezintă instrucţiunea 2; aceasta este o instrucţiune de tip branch (în mod normal ea spune peste câte instrucţiuni să sară, dar pentru simplificare am spus la ce instrucţiune să sară). Pentru astfel de instrucţiune, procesorul ştie că trebuie să compare 2 regiştrii în cazul concret aceştia fiind 1 şi 0. Pentru a-i compara, procesorul apelează ca mai sus, la ALU cu diferenţa că acum scade valorile; dacă rezultatul este 0, următoarea instrucţiune este 4 (adică PC ia valorea 4), iar dacă nu programul decurge normal, adică PC ia valorea 3. Dacă PC ia valorea 3 atunci procesorul identifică în memorie instrucţiunea de tipul load; adică efectiv să copieze valorea memoriei la adresa 100. De reţinut faptul că 1000 este o adresă relativă, iar pentru a calcula adresa efectivă e nevoie de a aduna adresa de bază cu 1000 (care e numit şi offset); pentru asta, desigur procesorul apelează la ALU. Citeşte valorea de aici şi o stochează în registrul 5. Indiferent de valorea regiştrilor 0 şi 1 se ajunge şi la instrucţiunea 4; depinde de valorea lor doar dacă se sare peste instrucţiunea 3. Aici procesorul identifică o instrucţiune de store, adică să stocheze în memorie ce se află în registrul 4, pentru ca mai apoi să poată folosi registrul 4 pentru altceva; procedeul este foarte asemănător celui de load. Control Unit În descrieera celor 4 instrucţiuni aţi putut observa sintagme de genul: „procesorul caută”, „procesorul identifică” sau „procesorul ştie”. Pe lângă datapath (sau unitate de execuţie) care a fost descrisă până aici, procesorul mai are o parte importantă numită unitate de control, sau mai simplu control. Prin această parte procesorul „ştie, identifică şi caută”. Atât descrierea controlului cât mai ales proiectarea sa sunt procedee destul de complicate. În mare, acesta controlează şi sincronizează toate componentele CPU cât şi memoria. Este „practic creierul creierului”. Citeşte valorea PC şi verifică tipul instrucţiunii; în funcţie de tipul instrucţiunii decide ce trebuie să facă în contiunare. Dacă instrucţiunea este de adunare, setează Register File pe citire, la valorile indicate în instrucţiune, apoi setează ca fluxul de date să meargă înspre ALU (cu un multiplexor), apoi setează ALU pentru adunare, apoi setează din nou ca fluxul de dat să meargă înspre Register File iar apoi setează Register File pentru scriere indicând numărul registrului ce trebuie scris; nu în ultimul rând modifică valoare PC, punând valorea actuală adunată cu 1. Pentru alt tip de instrucţiuni ia alte măsuri, depinzând după cum am zis de instrucţiune. De remarcat faptul că într-un procesor controlul poate să fie hardwired sau poate să fie microprogramat (efectiv există un program care descrie funcţionarea); procesoarele moderne în speţă cele CISC, datorită complexităţii lor ridicate şi impliciti a controlului merg pe a doua variantă. De asemenea controlul nu prezintă un inters prea mare, deoarece el nu interacţionează în nici un fel cu un programator şi un programator (sau utilizator) al calculatorului nu are nici o legătură directă cu el. A fost scris de m3th0dman pentru softpedia
  10. 1 point
    Acum o săptămână Amazon ne anunţa că lucrează la un smartphone iar acum aflăm că acesta se află deja sub teste. Producţia acestuia ar putea începe chiar la sfârşitul acestui an sau la începutul anului 2013. După sursele din WallStreetJournal, diagonala ecranului telefonului are o mărime cuprindă între 4 şi 5 inci. După ce a scos renumita serie de e-bookuri Kindle, Amazon a învăţat cheia succesului: vânzarea la un preţ mic, fără profit direct. Acestea vor veni din vânzarea de aplicaţii şi conţinut digital. Telefonul va rula o versiune modificată de Android, la fel ca şi în cazul Kindle.
  11. 1 point
    Several new device manufacturers and mobile carriers have lined up to support Mozilla’s mobile operating system. The software platform, which is based on Mozilla’s Boot2Gecko (B2G) project, will be called Firefox OS when it launches on handsets next year. Mozilla began working on the B2G project last year, aiming to offer a truly open alternative to existing mobile operating systems. The B2G application stack and runtime environment are built around standards-based Web technologies instead of platform-specific development tools and frameworks. Alongside B2G, Mozilla is also working on a complementary effort to extend Web standards with capabilities that are needed by mobile applications, such as APIs for power management and telephony. Mozilla hopes to ensure that the open Web will provide a rich platform for application development that is competitive with the native stacks supplied by rival platforms. Telefónica became the first network operator to adopt the platform when it announced a partnership with Mozilla earlier this year. Mozilla announced several new partners today, including Deutsche Telekom, Sprint, Telecom Italia, and Telenor. Hardware manufacturers TCL and ZTE have committed to building the first Firefox OS devices, which will use a Qualcomm Snapdragon SoC. The very first Firefox OS phone will be available to consumers in Brazil next year through Telefónica’s Vivo brand. Ars met with Mozilla evangelist Christian Heilmann on Friday to discuss the status of the Boot2Gecko project. He explained that the platform is built to run on entry-level devices, primarily for the developing world. The idea is to give feature phone users an affordable new device that will offer a more complete Web experience. Heilmann insists that B2G is not intended to compete with contemporary smartphone platforms such as Android and iOS. It’s worth noting, however, that Android has a growing presence in developing markets and is rapidly scaling down to work on feature phones. During the opening keynote at Google I/O last week, the search giant touted Android’s massive growth in India, Thailand, and Brazil. It seems like Android and Firefox OS are eventually going to be rivals in those markets. The truly open and inclusive nature of B2G development could help make it attractive to carriers and handset manufacturers. Unlike Android, Mozilla’s mobile operating system has been developed in the open since it was first announced. The code is published in a public repository as it is written, so there are no privileged parties who have more access or control than others. Mozilla’s platform also has a low barrier to entry for participation, making it more inclusive to independent contributors. Heilmann said that the lightweight architecture of B2G makes it an ideal choice for affordable devices with lower hardware specifications than conventional smartphones. The idea that a Web-based technology stack could be less resource intensive than a platform largely built around native code may seem counterintuitive, but it works in practice. Firefox OS is a much thinner platform, consisting of Mozilla’s Gecko HTML rendering engine, a Linux kernel, and a few background services. It doesn’t have all of the complex mobile middleware layers that are usually found in mobile operating systems. It is heavily optimized and relies on hardware-accelerated rendering to deliver good performance without heavy resource consumption. Firefox users are accustomed to seeing the browser grow to consume multiple gigabytes of memory on the desktop during intensive browsing sessions, but the rendering engine can operate efficiently with much less. According to Mozilla, the B2G platform can run acceptably well in an environment with as little as 256MB of RAM. We asked Heilmann several questions about the platform's capabilities. Third-party applications will be built largely with HTML and JavaScript, using open standards and the new Web APIs that Mozilla is working to turn into standards. Users will be able to install applications from Mozilla’s application marketplace and run them offline when connectivity isn’t available. Although modern Web standards provide a lot of rich functionality for building interactive experiences, there are still some limitations and areas where the Web’s native security model will pose challenges. The lack of support for conventional TCP sockets, for example, could make it difficult to build a traditional offline IMAP e-mail client for B2G. The platform will not come with a mail client when it ships on devices later next year, though users will be able to load various webmail services in a device’s Web browser. According to Heilmann, market research in Brazil has shown that text messaging (which is fully supported on the B2G platform thanks to new JavaScript APIs) is much more important than e-mail to Mozilla’s target audience in the region. Firefox OS is obviously a very different critter than Android and iOS, but the growing amount of enthusiasm from mobile carriers suggests that the platform may have what it takes to succeed in the developing world. Update: the article originally erroneously indicated that Firefox OS would ship later this year, but it was updated to reflect the expected 2013 launch date. source: arstechnica.com
  12. 1 point
    A fost tradusă din limba latină şi nimeni nu a putut s-o rezolve (tradusă de blogphotovideo.com) "Aelia Laelia Crispis Nu-i nici bărbat, nici femeie şi nici hermafrodit; Nu-i nici fată, nici băiat şi nici femeie bătrână; Nu-i nici târfă, nici fecioară, Ci toate la un loc. Nu poate fi omorât(ă) nici de foame, nici de sabie şi nici de otravă, Ci de toate la un loc. Nu se află nici în ceruri, nici în ape, nici pe pământ, Ci oriunde. Lucius Agatho Priscus. Nu-i nici soţ, nici iubit şi nici rudă. Nu-i nici trist, nici bucuros şi nici nu plânge, Ci-i toate la un loc. Nu-i nici piatră funerară, nici piramidă şi nici mormânt. Ştie şi nu ştie ce şi-a creat. E un mormânt ce nu are vreun cadavru în el. E un cadavru ce nu-i acoperit de niciun mormânt. Dar cadavrul şi mormântul sunt unul şi acelaşi lucru"
  13. 1 point
    Mai există mulţi alţi producători de plăci video, poate mai buni ca ASUS: - Sapphire - Zotac - Gigabyte - EVGA - Gainward - MSI
  14. 1 point
    Nu, dar cei mai mulţi sunt foarte buni.
  15. 1 point
    Lumea plăcilor video nu se învârte doar în jurul lui ASUS. Mai sunt mulţi alţi producători.
  16. 1 point
    http://www.emag.ro/placi_video/placa-video-palit-daytona-geforce-gtx-560-se-1gb-gddr5-vga-dvi-hdmi--pNE5X56E0HD09F
  17. 1 point
    Este pentru WINDOWS 7! Pasul 1: Dăm click pe Start şi scriem în bară "Task Scheduler" Pasul 2: Intrăm în program, apăsăm pe meniul "Action" şi alegem opţiunea "Create Basic Task" Pasul 3: Îi dăm un nume acestei programări, gen "Personal Computer Shutdown" sau orice altceva vreţi, după care apăsăm next. Pasul 4: Trebuie să apară un meniu numit "Tigger", apăsăm pe "Daily", după care "next". Pasul 5: În meniul "Daily" lăsăm data de azi şi selectăm ora la acre vrem să se închidă PC-ul. Apăsăm "Next" Pasul 6: În meniul Action selectăm "Start a program" şi apăsăm "Next". Pasul 7: În meniul "Start a Program" , scriem la Program/script: C:\Windows\System32\shutdown.exe în the . În "Add arguments" scriem /s . Apăsăm next şi finish.
  18. 1 point
    De multe ori când vrem să cumpărăm un PC nou ne stabilim o platformă. DAR aici vine arthicunoscuta întrebare Intel sau AMD? Totul ţine de două chestii simple: 1. În funcţie de BUGET şi 2. Ce vrem să facem cu PC-ul. Pentru 1000 de lei: Dacă vrem să lucrăm cu PC-ul doar în domeniul OFFICE şi un film HD sau chiar Full HD, e bine să merge pe un Cleron Dual core G530, Sandy Bridge. E un dual core puternic cu o grafică integrată ce duce filme HD / Full HD fără probleme. Dacă suntem mai pasionaţi de jocuri şi avem un buget restrâns / foarte restrâns de 1000 de lei, atunci e bine să mergem pe varianta unui APU de la AMD. Acestea au cele mai bune grafice integrate în procesor de pe piaţă. Dar puterea de procesare va fi ceva mai slăbuţă în comparaţie cu un Sandy Bridge 1500 de lei: aici intră obligatoriu un G530 pentru gaming, G530 + un GTX 550 Ti fac o echipă excelentă (în gaming) 2000 de lei: aici putem include foarte frumos un Intel pentium dual core G620. DAR, dacă vrem să facem OverClock, punem un AMD athlon II X3 sau X4. 2500 de lei: la acest capitol vine mare întrebare: Dacă vrem să facem OverClock la procesor sau NU. Dacă NU vrem OverClock, punem un i3, procesor dual core foarte performant, cu Hyper-Threading ce face faţă tuturor jocurilor. Punem o placă de bază H61, H67 sau B75. Dacă DA: intră un AMD phenom II X4 965 + o placă de bază cu chipset 870 sau mai sus. Îl ducem în 4 GHz şi ajunge un i3 2100 în jocuri, iar în benchmarkuri e net superior (excepţie face SuperPI). Faza nasoală e consumul. X4 965 vine cu un TDP de 125W, de 2 ori mai mare decât cel al lui i3 care consumă doar 65W în full load. Cu un OC de 4 GHz creşte şi mai mult consumul. Acesta e marele minus al procesoarelor AMD . 3000 de lei: ne străduim şi punem noile procesoare Ivy Bridge, eşuate puţin la capitolul "răcire" alături de coolerul BOX. Deşi consumă mai puţin faţă de seria Sandy Bridge (77W faţă de 95W), culmea, ajunge şi la 80 de grade în Full Load cu coolerul stock. De aceea ar cam trebui unul bun, aftermarket. Pentru 3500 de lei şi mai sus intră un i5 3570K + o placă de bază cu chipset Z77. ATENŢIE! Diferenţa dintre Intel core i5 şi Intel core i7 în gaming este absolut egală cu ZERO. Intel core i7 merită doar dacă facă modelări 3D, Photoshop, editări, etc.
  19. 1 point
    http://lab501.ro/placi-video/nvidia-geforce-gtx-670-review Surprizeeeeee
  20. 1 point
    Acum trei zile am publicat primul nostru test al unei surse de buget certificate 80Plus Platinum; dupa cum v-ati dat seama ma refer la Antec EA-550, o sursa tocma’ buna pentru utilizarea de zi cu zi gratie eficientei mari care o caracterizeaza. Astazi poposeste pe masa de teste o alta sursa certificata 80Plus Platinum, dar care face parte dintr-o categorie putin diferita. Vorbesc, dupa cum spune si titlul, despre Seasonic SS-1000XP, o sursa care ar trebui sa nu faca niciun fel de compromis, atat gratie renumelui pe care Seasonic l-a dobandit – si sa nu uitam ca vorbim despre unul dintre produsele lor de top – cat si din cauza pretului care plaseaza acest model in clasa de elita. Cateva dintre specificatiile cheie: sursa are un design complet modular, constructie monorail (cum suna 83A pe linia de +12v?), control avansat al ventilatorului si 7 ani de garantie; asa, pentru cei care-si faceau griji. Va fi deci interesant sa vedem cum se descurca o sursa care promite atat de multe. Sa vedem, nu? Analiza exterioară Pachetul intreg cantareste destul de mult, e mult mai greu decat altele. Cutia, destul de lunga si ingusta, are la exterior un design simplu si elegant, care se foloseste foarte mult de culoarea gri, aluzie la certificarea 80Plus Platinum. In cutie se afla bineinteles sursa, protejata foarte bine impotriva zgarieturilor si loviturilor de doi bureti, accesoriile – cele clasice: cablul de alimentare, cureluse de tip velcro si suruburile de prindere – si cablurile cu conectori care vin intr-un “pouch” cu doua compartimente, in mijloc fiind prins cablul de alimentare. Finisajul este, asa cum se poarta, de culoare inchisa, mat. Diferenta fata de alte surse o fac materialele folosite si calitatea constructiei; Seasonic a ales sa foloseasca o tabla groasa, care poarta o parte din vina pentru greutatea ridicata. Carcasa este compusa din 3 elemente si ansamblata cu ajutorul a nu mai putin de 8 suruburi, fapt care duce la o rigiditate sporita, asa cum vrem si asa cum ne asteptam de la un astfel de produs. Pentru ca Seasonic a ales un design complet modular, sursa este “goala” la inceput si nu are niciun cablu atasat. Gasesc interesanta aceasta decizie de a merge pe calea full-modular, pentru ca sursa intotdeauna are nevoie de cablul ATX cu 24 de pini ca sa porneasca. Ce pot sa zic? Design-ul este mai curat, mai simplu, ca urmare, fara ca functionalitatea sa fie afectata in vreun fel. Pe una dintre fetele laterale se gasesc specificatiile modelului, care nu suna deloc subred. Un singul rail de +12V capabil de 83A ar trebui sa ajunga cam pentru orice sistem multi-GPU, in timp ce 25A atat pe rail-ul de +3.3V cat si pe cel de +5V vor ajunge pentru orice PC mai nou. Fiind capabila de aproape 1000W numai pe rail-ul de +12V, ma astept sa o vad rezistand la incarcari destul de mari. Dar fiecare lucru la timpul lui; pe pagina ce urmeaza vom analiza electronica care sta in spatele etichetei. Analiza interioară Ventilatorul folosit este, dupa cum precizeaza chiar Seasonic pe site-ul lor, produs de Sanyo Denki. Modelul de fata este un San Ace 9S1212F404, care poate fi intalnit in mai multe surse high-end, si despre care aflam din foile de catalog ca are o turatie maxima de 2200rpm si, probabil cel mai important, ca la 60˚C are o durata de viata de 40 000 de ore. Trecand la partea electronica, observam imediat layout-ul curat si bine aranjat. In ceea ce priveste primarul, Seasonic foloseste o topologie LLC alaturi de o configuratie full-bridge a tranzistorilor de comutatie. De partea cealalta, in secundar, remarcam utilizarea tehnologiei DC to DC, care inseamna ca rail-urile de +3.3V si +5V deriva din cel de +12V. VRM-urile care indeplinesc aceasta functie se afla chiar pe PCB-ul care gazduieste si conectorii pentru cabluri. Calitatea ansamblarii si a lipiturilor este foarte buna, dar nu stiu de ce mai spun asta. Nu iti permiti sa o dai in bara la capitolul asta tocmai la un astfel de produs, nu? Componentele folosite sunt si ele de cea mai buna calitate, condensatorii folositi sunt produsi de Nippon-Chemicon si sunt certificati la 105˚C; in secundar putem vedea si un numar de condensatori solizi. Integratul care se ocupa de protectii, si anume PS232F, se afla pe un PCB secundar situat in margine. Sistemul de test şi metodologie In acest test urmarim sa aflam cum se comporta sursa in doua scenarii: 1. Folosind un sistem “domestic”, la setarile din fabrica; 2. Atunci cand este la limita fie a voltajelor, fie a puterii livrate, fie a protectiei OCP. Pentru acestea am folosit o configuratie alcatuita dintr-un procesor Intel Core i7 3960X si trei placi grafice AMD Radeon HD7970. Placa de baza folosita a fost Gigabyte GA-X79-UD7, iar memoriile folosite au fost 4x2GB DDR3 produse de Kingston, care au rulat la frecventa de 1333 MHz. Pentru a testa comportamentul sursei in conditii normale, am folosit frecventele stock atat pentru procesor (3.3 GHz / 3.6 GHz Turbo, 1.15v) cat si pentru placa video (925/1375 MHz, 1.075v vGPU), insa pentru a descoperi adevaratul potential al acestei surse am overclockat atat procesorul (4,2GHz, 1.3v) cat si placile video (1000/1400 MHz, 1.2v) si am mai rulat inca odata testele. La final, am crescut frecventa si voltajul placii video pana cand consumul a depasit ceea ce poate sustine sursa, aceasta intrand in protectie, si am notat valoarea maxima de consum suportata. Platforma a fost testata in regim open-air, masurand consumul la priza al intregului sistem cu un aparat Voltcraft Energy Check 3000, in timp ce tensiunile furnizate de sursa au fost monitorizate cu un multimetru Voltcraft VC-10. Pentru a analiza puterea maxima pe care este capabila sa o ofere sursa, am rulat simultan FURMark 1.9.10 si Prime 95 Blend (pe 6 thread-uri pentru a mai lasa resurse de alocat si pentru FURMark), la setarile pe care le puteti vedea in tabelul de mai sus. Nu in ultimul rand, am masurat voltajul pe rail-urile de +12v si +5v, pentru a vedea diferenta intre IDLE si LOAD (ideal cat mai mica). Pentru +12v, am masurat voltajul in trei puncte: MOLEX, CPU si GPU. La final, tinand cont de modul in care s-au comportat un esalon mai mare de surse, precum si de certificarea 80PLUS Platinum, am estimat consumul real prin inmultirea consumului la priza cu un factor de eficienta cat mai apropiat de ce este aceasta sursa capabila sa ofere in sarcina maxima (90%). Rezultate Ay ay ay, permiteti-mi sa iau o scurta pauza… Gata. Putem sa trecem cu vederea stabilitatea voltajelor pe linia de +5V din moment din moment ce sarcina a fost in alta parte. Desi, fie vorba intre noi, si acest lucru spune cate ceva despre calitatea sursei. Bomba vine odata cu rezultatele pe rail-ul de +12V. Variatia cea mai mare pe care am masurat-o a fost de 0.05V la Molex (sau 0.4% daca preferati asa), si aceea fiind pozitiva. Ce reuseste insa sursa la alimentarile CPU si GPU este insa extraordinar: 0.02V variatie maxima la alimentarea PCI-E, in conditiile in care vorbim de o crestere a sarcinii de la ~170W pana la ~1300W. Presupun ca nu mai e nevoie sa mentionez, dar sistemul a fost stabil chiar si dupa ce sursa s-a incalzit. Si nu sunt doar tensiunile care impresioneaza: merita remarcat si nivelul scazut de zgomot pana la o incarcare de aproximativ 500W; folosind sistemul hibrid de functionare a ventilatorului sursa poate functiona chiar fanless pana la o incarcare de 30%. Concluzii Ay ay ay, permiteti-mi sa iau o scurta pauza… Gata. Putem sa trecem cu vederea stabilitatea voltajelor pe linia de +5V din moment din moment ce sarcina a fost in alta parte. Desi, fie vorba intre noi, si acest lucru spune cate ceva despre calitatea sursei. Bomba vine odata cu rezultatele pe rail-ul de +12V. Variatia cea mai mare pe care am masurat-o a fost de 0.05V la Molex (sau 0.4% daca preferati asa), si aceea fiind pozitiva. Ce reuseste insa sursa la alimentarile CPU si GPU este insa extraordinar: 0.02V variatie maxima la alimentarea PCI-E, in conditiile in care vorbim de o crestere a sarcinii de la ~170W pana la ~1300W. Presupun ca nu mai e nevoie sa mentionez, dar sistemul a fost stabil chiar si dupa ce sursa s-a incalzit. Si nu sunt doar tensiunile care impresioneaza: merita remarcat si nivelul scazut de zgomot pana la o incarcare de aproximativ 500W; folosind sistemul hibrid de functionare a ventilatorului sursa poate functiona chiar fanless pana la o incarcare de 30%. SURSA: http://lab501.ro/carcase-surse/seasonic-platinum-1000w-test-practic/6
  21. 1 point
    Cei de la MSI ataca puternic segmentul notebook-urilor gaming, si realizeaza primul astfel de sistem, cu procesor cu incredibila frecventa de 4.16 GHz. Si mai interesant este faptul ca nu avem de-a face cu un simplu dual core, ci cu unul dintre cele mai performante CPU-uri din domeniu, quad core-ul Intel Core i7 2920XM. Acesta in mod normal functioneaza la 2.5 GHz, cu TurboBoost la maxim 3.5 GHz, are 8 MB memorie L3 cache, un TDP de 55 W, si integreaza GPU HD Graphics 3000 de 650 – 1300 MHz. Dar prin overclocking special MSI il urca pana la 4.16 GHz. Bineinteles, o astfel de reusita are nevoie si de o racire pe masura, asigurata de un ventilator special, cu viteza de rotatie mare, incastrat intr-un radiator cu heatpipe-uri. Totul este posibil in carcasa mai incapatoare a modelului GT780DX, in format de 17.3″ (43.9 cm). Display-ul este bineinteles fullHD, iar de partea grafica se ocupa o placa nVidia GeForce GTX 570M. Procesorul este secundat de un chipset Intel HM67, si are la dispozitie 8 GB memorie DDR3 la 1333 MHz. La interior mai gasim si doua HDD-uri de 7200 rpm sau SSD-uri, unitate optica Blu-Ray, sunet 2.1 realizat de Dynaudio, si o baterie de noua celule, insa insuficienta la o asa putere de procesare. GT780DX masoara 428*288*55 mm si cantareste 3.9 Kg. Iar o astfel de configuratie s-ar ridica la un pret de aproximativ 2500 $. Doar ca MSI nu vinde si varianta cu overclocking, aceasta fiind doar de reclama si demonstratie. Articol original: MSI are laptop cu procesor la 4.16 GHz | Arena IT
  22. 1 point
    A fost un moment in istorie cand arhitecturile Intel si AMD erau comparabile din punct de vedere al performantei la aceeasi frecventa. Ma refer bineinteles la batalia crunta ce s-a dat acum mai bine de un deceniu intre Pentium III – la inceput a fost Katmai pe Slot 1, urmat de mai rapidul Coppermine pe Socket 370 – si Athlon – denumit Argon pe Slot A urmat de mai rapidul Thunderbird pe Socket A (462). Concurenta pentru atingerea frecventei de 1GHz a fost acerba si a fost castigata de AMD, Athlon 1GHz fiind la un moment dat cel mai rapid procesor de pe planeta. In general procesoarele AMD Athlon erau mai rapide decat echivalentele de la Intel ruland la aceeasi frecventa dar aveau dese probleme de supraincalzire precum si instabilitati determinate de chipset-urile de cele mai multe ori imature (VIA, SIS, ULI sau chiar AMD). Chipset-urile Intel au fost considerate intotdeauna atuul procesoarelor Pentium III in lupta cu mai rapidul Athlon. Evolutiile lui Coppermine si Thunderbird s-au concretizat prin Tualatin si Thunderbird C. Cu Pentium III si Pentium III-S (512kB cache L2) bazate pe nucleul Tualatin, procesoarele Intel ofereau o performanta foarte buna la frecvente de pana la 1400MHz posibila datorita procesorului de fabricatie pe 130nm. Athlon-ul ramane tot la nucleul Thunderbird pe 180nm dar prin revizia C AMD introduce FSB de 133MHz (10% performanta in plus fata de FSB 100) si perfectioneaza procesul tehnologic folosind acum interconnect-uri din cupru ce permite frecvente de pana la 1400MHz, pentru a concura cu Tualatin evident . Totusi, in acel moment combinatia Pentium III-S + chipset-ul Intel 815 era o combinatie extrem de reusita ce reusea sa depaseasca AMD Athlon. Acesta din urma nu prea a putut fi intalnit la frecvente peste 1200MHz din motive de caldura degajata si disponibilitate. Pentium 4 a fost evolutia fireasca, numai ca acesta se baza pe o arhitectura noua total diferita fata de arhitectura P6 introdusa de Intel o data cu lansarea Pentium PRO in 1995. Aflat in dezvoltare inca din 1998 atunci cand Pentium II era la moda, nucleul Willamette a fost lansat cu surle si trambite la data de 20 noiembrie 2000. Desi rula la frecvente de 1.4GHz si 1.5GHz cu un FSB de 400MHz si memorie RDRAM, Pentium 4 nu reusea sa depaseasca cel mai rapid procesor la vremea respectiva – AMD Athlon 1200MHz. Situatia devenea si mai trista pentru ca era depasit si de Pentium III Coppermine 1.13GHz, iar in unele teste termina in spatele gamei mainstream a celor de la AMD, Duron. Cu Netburst, Intel a mizat pe puterea bruta micsorand IPC (Instructions Per Clock) pentru a permite functionarea la frecvente mult mai ridicate decat cele permise de arhitectura P6. Automat, asta a insemnat latentele cache-urilor interne procesorului (L1,L2) relaxate precum si un pipeline mai lung, lucruri care nu au avut o influenta pozitiva asupra performantei. Pentium 4 a avut parte de pareri impartite la lansare, anumite programe fiind optimizate pentru SSE2 (instructiuni introduse o data cu Netburst) permiteau obtinerea de rezultate foarte bune. Un alt aspect neplacut era consumul de energie precum si caldura degajata, acesta concurand cu succes procesoarele Athlon Thunderbird care erau faimoase pentru acest aspect. Dupa jumatea anului 2001 si la inceputul anului 2002 Intel a decis sa induca cumparatorii si mai mult in eroare, lansand Pentium III Tualatin de care am vorbit mai devreme. Acesta era un produs mai performant decat Pentium 4 si beneficia de o placa de baza si memorii mai ieftine, ba chiar reusea sa castige in unele teste batalia cu Athlon Thunderbird C. Totusi, pana la sfarsitul anului 2001 Pentium 4 ajunsese la 2GHz fiind primul procesor ce a spart aceasta bariera. Inceputul anului 2002 a gasit Intel intr-o pozitie ceva mai buna, strategia de marketing ce implica frecvente mari impreuna cu lansarea chipset-ului 845 ce functiona cu SDRAM – memorii mult mai accesibile decat RDRAM – a facut ca Pentium 4 sa recupereze o buna cota de piata. Nu conta ca Willamette era gatuit masiv de SDRAM, cei 2GHz atrageau tot mai multa lume de partea Intel. Palomino vs. Northwood Vazand faptul ca batranul Thunderbird nu poate depasi limita de 1400MHz din cauza consumului extrem de ridicat, AMD a mutat decisiv in luna octombrie a anului 2001 lansat noul Athlon XP. Acesta beneficia acum de un rating ce il raporta la procesorul Pentium 4 de la Intel, desi AMD sustinea total altceva. Nucleul in cauza se numea Palomino si era bazat in pricipiu pe acelasi Thunderbird cu aceeasi tehnologie de fabricatie pe 180nm. Totusi, acesta beneficia de setul de instructiuni SSE preluate de la Intel Pentium III precum si de instructiunile proprii AMD: 3DNow! Professional. Optimizarile efectuate au permis un salt de performanta cu 10% peste Thunderbird in conditiile in care puterea consumata a fost redusa cu 20%. Pana in ianuarie 2002 AMD a lansat 4 modele: 1500+ (1.33GHz), 1800+ (1.53GHz), 1900+ (1.6GHz) si 2000+ (1.67GHz). In aceeasi luna ianuarie Intel lanseaza o noua revizie a nucleului Pentium 4, denumita Northwood. Dupa parerea multor analisti, acesta trebuia sa fie defapt Pentium 4 inca de la lansare… Northwood a adus trecerea la procesul de fabricatie pe 130nm impreuna cu cresterea cache-ului L2 de la 256KB la 512KB. Simultan Intel a lansat si chipset-ul 845 cu suport DDR ce facea trecerea la Socket 478 si facea uitat atat vechiul Socket 423 cat si scumpa memorie RDRAM. Frecventele de lansare au fost 1.6GHz, 1.8GHz, 2GHz si 2.2GHz ceea ce a permis Intel sa fie din nou competitiv fata de Athlon XP, desi acesta era tactat cu cateva sute de MHz mai jos. Intel Hyper-Threading si limitarile arhitecturii AMD EV6 In aprilie Intel a inceput sa lanseze procesoare bazate pe nucleul Northwood B cu FSB 533, aparand pe piata modele de la 2.53GHz si pana la 3.06GHz. Pentium 4 3.06GHz a fost primul procesor ce a beneficiat de tehnologia Hyper-Threading ce poate aloca 2 threaduri in paralel desi procesorul are un singur nucleu fizic. Totusi, Pentium 4 HT bazat pe revizia C a nucleului Northwood a pus cu adevarat in valoare potentialul arhitecturii Netburst. FSB 800 combinat cu viteze de la 2.4GHz pana la 3.4GHz si tehnologie Hyper-Threading a facut ca Intel sa preia din nou coroana performantei in majoritatea benchmark-urilor. Practic, in benchmark-urile de calcul masiv si randare Pentium 4 HT era cu pana la 50-70% mai bun decat echivalentul Athlon XP cu acelasi rating. AMD a incercat o fuziune de steroizi lansand pe rand Thoroughbred-A (Palomino 130nm die-shrink), Thoroughbred-B (imbunatatiri arhitecturale ce permit frecvente mai ridicate) si Barton (Thoroughbred-B cu 512KB L2 cache). Thoroughbred-B a reprezentat un succes pentru AMD datorita pretului mic si potentialului ridicat de overclocking (>2200MHz usor), comparativ cu Pentium 4 HT care desi era mai performant la frecvente stoc era mult mai scump iar o data overclockat scalarea era mica din cauza IPC-ului scazut. Barton a fost un pas inainte dar cei 256KB cache suplimentar nu se justificau ca in cazul lui Pentium 4, sporurile de performante nu justificau de multe ori diferenta de pret. In ceea ce priveste performanta Pentium 4 HT era mereu cu un pas inainte in ceea ce priveste performanta in conditii de frecvente stock, Athlon XP mentinandu-si excelentul raport pret / performanta. Nici cresterea frecventei de bus de la 133MHz la 166MHz mai apoi la 200MHz o data cu Athlon XP 3200+ nu a adus mari imbunatiri de performanta, se pare ca platforma DEC Alpha EV6 pe care se bazeaza arhitectura AMD K7 s-a apropriat de limita. Athlon 64, sah mat pentru Pentium 4 La IDF 2003, cu o saptamana inainte de lansarea nucleului Clawhammer, primul componente al noii arhitecturi AMD K8 mai exact binecunoscutul Athlon 64, Intel a prezentat primul Pentium 4 Extreme Edition. Acesta era bazat pe nucleul Gallatin (adica un Northwood rev C cu 2MB de cache L3) rula la 3.2GHz si costa 999$. Cache-ul L3 aducea sporuri de performanta exact acolo unde arhitectura Netburst pierdea in fata AMD, adica jocuri si aplicatii multimedia. Sporul de performanta era atat de spectaculos incat reusea sa depaseasca si cele mai ieftine modele de Athlon 64 pe Socket 754. Dupa ce a lansat si varianta Extreme Edition tactata la 3.4GHz, Intel a lasat batranul Socket 478 sa se odihneasca lansand o noua platforma bazata pe Socket-ul LGA775 si un nou procesor EE. Este vorba de chipset-ul Intel 925X impreuna cu procesorul Pentium 4 Extreme Edition 3.46GHz, ce beneficia acum de memorie DDR2, FSB 1066MHz dar de acelasi pret – 999$. Totusi, acest procesor intra in istorie ca cel mai rapid procesor Pentium 4 construit vreodata (refresh-urile urmatoare cum ar fi Prescott sau Cedar Mill nereusind sa se apropie de el) acesta fiind si motivul pentru care am si eu unul in colectia personala. In aceeasi perioada AMD lanseaza pe piata Socket-ul 939 ce beneficiaza acum – spre deosebire de Socket 754 – de memorie DDR dual-channel si HTT marit de la 800MHz la 1000MHz. Nucleele Winchester (512KB cache L2) si Clawhammer (1MB cache L2) sunt si ele la datorie, incorporand controller-ul de memorie in procesor fata de architectura K7 sau Pentium 4 unde acesta era in northbridge-ul placii de baza. AMD FX-53 a fost primul procesor din seria FX destinat platformei S939, inaintea lui a fost FX-51 ce functiona pe platforma de server Socket 940 dar raspandirea lui a fost extrem de mica. Asadar, FX-53 era bazat pe nucleul Clawhammer cu 1MB cache L2 si avea multiplicatorul deblocat spre deosebire de Pentium 4 EE care era blocat. Pretul se invartea pe la 850$ fiind un pic mai ieftin decat competitorul de la Intel si mai bun in jocuri si aplicatii multimedia. Cota de piata AMD a fost in continua crestere datorita raportului excelent pret / performanta oferit de procesoarele Athlon 64 cu 512KB cache ca 2800+, 3000+, 3200+ sau 3500+ bazate pe nucleul Winchester (130nm) sau incepand din 2005 pe die-shrink-ul Venice (90nm). Desi erau mai scumpe, procesoarele cu 1MB cache L2 si multiplicator blocat – adica non-FX – se vindeau foarte bine pentru ca prin overclocking se putea atinge nivelul unui Athlon FX in proportie de 99%. Nucleul Clawhammer folosit initial a fost inlocuit cu un die-shrink numit San Diego, folosit ulterior si in urmatoarele procesoare din seria FX: FX55 si FX57. Venice si San Diego nu erau doar un die-shrink, ci mai incorporau si setul de instructiuni SSE3 introdus de Intel o data cu lansarea nucleului Prescott. Prescott, inceputul sfarsitului pentru Pentium 4 Pe 1 februarie 2004, Intel a lansat procesoarele Pentium 4 pe LGA775 bazate pe nucleul Prescott care beneficiau de mai multe noutati: instructiuni noi SSE3, cache L2 dublat ajuns acum la 1MB si proces de fabricatie pe 90nm cu strained silicon. Totodata a fost marita si lungimea pipeline-ului pentru a permite obtinerea de frecvente mai mari (de la 20 in cazul Northwood la 31 in cazul Prescott), problema este ca IPC-ul a scazut inca o data si nu putin de data asta. Cu Prescott Intel si-a pierdut mult din competivitatea castigata o data cu introducerea Northwood sau Gallatin, dar au castigat cota de piata prin vanzarea masiva a sistemelor cu procesor “Intel la 3 giga’ “. Procesoarele Intel din vremea aceea rulau in intervalul 2.8GHz – 3.4GHz si erau depasite net de procesoare Athlon 64 ruland la 1.8GHz – 2.2GHz ce, culmea, erau mai reci si consumau mai putin . Nucleul Prescott 2M a fost lansat in Q1 2005, procesoarele Intel din seria 6XX primind un cache L2 marit la 2MB, EIST, XD Bit Disable si posibilitatea de a rula instructiuni pe 64 biti (Intel 64). Simultan a fost lansat si un nou procesor din seria Extreme Edition, de data asta bazat pe nucleul Prescott 2M in loc de Gallatin si tactat la 3.73GHz. Problema era ca noul P4 EE 3.73GHz era depasit in majoritatea aplicatiilor de batranul P4 EE 3.46GHz, putine erau aplicatiile ce puteau beneficia de instructiunile SSE3 sau de viteza de executie bruta. E lesne de inteles ca competitorul direct din acea vreme, Athlon FX-55, un monstru ce functiona la 2.6GHz cu 1MB cache L2 il domina in toate testele. Astazi, printre altele, vom recrea si lupta apriga data in 2005 intre AMD Athlon FX-55 si Intel Pentium 4 EE 3.73GHz folosind aplicatiile anului 2011 optimizate din plin pentru multithreading cu un sistem de operare pe 64 biti matur si optimizat (Windows 7 Enterprise x64 SP1). Va invinge o arhitectura eficienta ca cea a Athlon 64 sau Hyper Threading-ul prezent in Pentium 4 EE 3.73GHz il va ajuta sa spele rusinea suferita acum 6 ani? Vom vedea, dar inca nu vom trece la teste ca mai avem de povestit… Era dual-core… … incepe atunci cand Intel alatura doua nuclee Prescott le pune sub acelasi IHS si il numeste Smithfield, sau Pentium D pe numele lui de scena. Era foarte cald, consuma mult dar reusea sa bata in sfarsit Athlon 64 in majoritatea testelor de rendering si calcul multi-thread. Modelul Pentium Extreme Edition 840 (Smithfield XE) functiona la 3.2GHz, beneficia de multiplicator deblocat pentru overclocking facil si avea 2 nuclee si 4 fire de executie datorita tehnologiei Hyper-Threading. Restul procesoarelor din serie (820 si 830) nu aveau multiplicator deblocat si nici HT activat. Dupa cateva saptamani AMD lanseaza propriul dual-core, nucleele Manchester si Toledo prezentandu-se la apel fiind defapt doua nuclee Venice sau San Diego alaturate. Din nou AMD castiga teren datorita solutiei dual-core ce este considerata de majoritatea superioara celei de la Intel, lucru dovedit si in teste. In ianuarie 2006 Intel face ultimul refresh al gamei Pentium 4 si Pentium D prin introducerea nucleelor Cedar Mill si Presler. Cedar Mill este die-shrink-ul pe 65nm a nucleului Prescott 2M care acum permite frecvente de aproape 5GHz folosind racirea cu aer si de peste 8GHz folosind azot lichid. Presler este varianta dual core ce integreaza doua nuclee Cedar Mill sub acelasi IHS. AMD raspunde amenintarii date de Intel prin varful de lance Pentium Extreme Edition 955 (Presler XE) cu un nou procesor din seria FX dar de data asta dual-core: FX-60 bazat pe nucleul Toledo 90nm (die-shot mai jos) si functionand la 2.6GHz. Acesta a fost ultimul procesor AMD lansat pe batranul Socket 939, mai departe vor folosi Socket-ul AM2 trecand in sfarsit la memorie DDR2. Desi performanta procesoarelor AMD echipate cu memorii DDR2 era aceeasi sau chiar mai mica cu cele echipate cu memorii DDR (in principal datorita arhitecturii K8 care beneficiaza mai mult de pe urma latentelor decat de pe urma latimii de banda) platforma AM2 oferea un consum de energie mai mic per total. Platforma AM2 nu a avut o popularitate prea ridicata, cel putin pana la lansarea procesoarelor din seria Phenom. Motivul era sporul de performanta inexistenta fata de batranul si maturul Socket 939, dar AMD a abandonat vechea platforma lansand pana la sfarsitul anului 2006 procesoare cu rating-uri din ce in ce mai mari. Nucleul Windsor fabricat pe 90nm cu 1MB cache L2 per nucleu a urcat pana la 3200MHz (rating 6400+), in timp ce mai noul Brisbane fabricat in noul proces pe 65nm cu 512KB cache L2 per nucleu a urcat pana la 3100MHz (rating 6000+). Intel Core 2, intoarcerea la origini Din nou AMD a atins limita arhitecturii K8, procesoarele lansate pe AM2 nu erau decat niste refresh-uri si speed-bump-uri care au fost necesare pentru ca arhitectura K10 nu era inca gata. In august 2006 Intel a lansat primul dual-core nativ care reprezenta si intoarcerea la arhitectura P6, renuntand la “revolutionarul” Netburst care nu a dat rezultatele scontate. Seria Core 2 Duo E6000 bazata pe nucleul Conroe este derivata din nucleul Dothan prezent sub numele de Pentium M pe laptop-urile din acea vreme (chiar si pe desktop-uri putea fi montat prin intermediul adaptorului CT-479 de la ASUS). Revenirea la arhitectura P6 a insemnat cresterea masiva a IPC-ului, procesoarele Core 2 Duo fiind eficiente la frecvente mici de lucru (~ 3GHz) si au un cache L2 de 4MB care este impartit intre cele 2 core-uri. Nucleul Conroe si din ianuarie 2007 Allendale (aceeasi arhitectura dar cu cache L2 de 2MB) au permis Intel sa preia coroana performantei de la AMD care nu mai putea concura cu o arhitectura K8 veche de aproape 4 ani. Primul procesor quad-core a venit natural tot in luna noiembrie a anului 2006 prin alipirea a 2 nuclee Conroe XE sub acelasi IHS (varianta cu multiplicator deblocat a nucleului Conroe). Astfel a luat nastere nucleul Kentsfield XE lansat pe piata ca Core 2 Quad Extreme QX6700, un procesor monstruos cu 4 nuclee si multiplicator deblocat ce a inceput sa domine toate topurile de performanta Core 2 Quad Q6600 si Core 2 Duo E6600 probabil ca au fost cel mai bine vandute procesoare Intel ale vremii, performanta lor nu putea fi egalata de nici un procesor AMD. Mai interesant decat performanta in conditii default era scalarea foarte buna in overclocking, majoritatea exemplarelor ajungand usor la 3800-3900MHz. Avand eficienta foarte buna per clock datorita IPC-ului mare, fiecare crestere de 100MHz avea un impact spectaculos in performanta spre deosebire de Pentium 4 care avea nevoie de un salt de 500MHz pentru a beneficia de aceeasi scalare. AMD Phenom, K10 paseste cu stangul Noiembrie 2007 ne aduce mult asteptatul nucleu Agena, primul procesor quad-core nativ bazat pe arhitectura AMD K10. Acesta avea numeroase imbunatatiri fata de arhitectura K8 printre care amintim cache-ul L3 de 2MB impartit intre cele 4 nuclee. Problema lor principala a fost frecventa mica de functionare (2200MHz pentru Phenom 9600) care il facea sa piarda in majoritatea testelor in fata lui Athlon 64 X2 6400+ ce rula la 3200MHz frecventa reala. Nici in overclocking Agena nu statea mai bine, bariera de 3GHz era extrem de greu de atins folosind racire conventionala. Pe langa problemele de performanta si frecventa, Phenom mai suferea si de TLB Bug care reprezenta o problema hardware la nivelul cache-ului L3 ce facea procesorul sa se blocheze atunci cand era stresat la maxim. Pentru procesoarele lansate initial bazate pe revizia B2 (Phenom 9500 si Phenom 9600) problema se putea rezolva din BIOS-ul placii de baza numai ca asta reducea performanta – care oricum nu era in parametrii – cu 10-20%. In tabara adversa lucrurile stateau cum nu se poate mai bine, Intel castiga cota de piata vazand cu ochii in principal datorita performantei foarte bune a procesoarelor Core 2 dar si din cauza problemelor AMD cu Phenom. Intel profita de ocazie si lanseaza in a doua jumatate a anului 2007 un refresh pentru Core 2 Duo si Core 2 Quad, trecand nucleul Conroe si Kentsfield la revizia G0. Aceste noi revizii micsorau consumul de energie si sporeau overclocking-ul (acum frecvente de peste 4GHz folosind racire pe aer erau posibile). Astfel, Intel pastreaza in productie pentru seria Extreme doar procesoare quad-core: Core 2 Extreme QX6800 (rev B3, 1066MHz FSB, 2.93GHz) si noul Core 2 Extreme QX6850 (rev G0, 1333MHz FSB, 3GHz). De asemenea, 3 noi procesoare dual-core au fost lansate folosind noua revizie G0: E6550, E6750 si varful de gama E6850. Intel Penryn si AMD Agena B3 Penryn reprezinta pentru Intel trecerea la procesul de fabricatie pe 45nm, materializata prin Yorkfield XE (noiembrie 2007), Wolfdale (ianuarie 2008) si Yorkfield (martie 2008). Wolfdale era un Conroe fabricat pe 45nm cu un cache L2 marit la 6MB dar si cu cateva tweakuri de arhitectura, in timp ce Yorkfield alatura sub acelasi IHS doua pastile de Wolfdale. Diferenta dintre Intel si AMD in ceea ce priveste performanta tocmai s-a marit… La sfarsitul lui martie 2008, AMD lanseaza versiunea revizuita a lui Phenom bazata pe nucleul Agena B3 fara faimosul TLB bug. Desi au fost lansate la frecvente mai ridicate, varfurile de gama din seria Phenom (9850 Black Edition ruland la 2.5GHz si 9950 BE ruland la 2.6GHz) se luptau sa prinda din urma cel mai ieftin quad-core de la Intel – Q6600. Yorkfield, chiar si mezinul Q9300, nu prea statea la discutii cu Phenom 9950 BE dar AMD avea de partea ei pretul; la 170 $ combinat cu o placa de baza bazata pe AMD 790FX era o alegere interesanta pentru cine isi dorea un procesor quad-core. Core i7 si Phenom II Lansarea lui Nehalem in noiembrie 2008 a marcat un nou pas in plus pentru IPC, aceasta fiind totodata si primul procesor quad-core nativ de la Intel. 4 nuclee si 8 fire de executie gratie tehnologiei Hyper-Threading cuplat cu memorii DDR3 triple-channel ofereau o performanta excelenta atunci cand aveam de-a face cu aplicatii paralelizate masiv. Sporul semnificativ de performanta a fost sustinut atat de cache-ul L3 impartit intre nuclee cu o capacitate de 8MB dar si de controller-ul de memorie integrat in procesor, ceva ce AMD folosea de la introducerea Athlon 64 in 2003. In ianuarie 2009 AMD lanseaza nucleul Deneb ce face parte din familia Phenom II bazata pe orginalul Phenom dar cu multe imbunatatiri: proces de fabricatie pe 45nm fara Cold Bug ceea ce l-a facut pe colegul meu Razvan sa-l numeasca “visul oricarui overclocker”, cache L3 de 3 ori mai mare ajungand acum la 6MB, functionare la frecvente peste 3GHz cu potential de overclocking peste 4GHz precum si numeroase imbunatiri structurale. Da domnilor, Phenom II este exact ceea ce trebuia sa fie de la inceput arhitectura K10: reuseste sa depaseasca in sfarsit Kentsfield si se aproprie periculos de mezinele familiei Yorkfield. Din pacate performanta Phenom II nu se poate aproprie de cea a Nehalem, chiar si Core i7 920 este semnificativ mai rapid. Nucleul Deneb a vazut numeroase imbunatatiri: trecerea de la DDR2 la DDR3, numeroase cresteri de viteza ce l-au dus de la viteza initiala de 2.8GHz pana la 3.6GHz precum si schimbari de chipset (batranul 790 a cedat stafeta lui 890 urmandu-i apoi 990). Totusi, cea mai mare imbunatatire a fost adusa de revizia C3 care a reusit sa imbunatateasca overclocking-ul mediu de la 4.1-4.2GHz pana spre 4.7-4.8GHz. Cu toate astea Phenom II s-a consacrat ca un procesor mainstream, acesta pierzand razboiul chiar si cu variantele consumer a Core i5 si Core i7 bazate pe nucleul Lynnfield sau Clarkdale. Desi imparteau in principale aceeasi arhitectura cu Bloomfield acestea integrau controller-ul PCI-Express in procesor castigand performanta in aplicatiile video cum ar fi jocurile. Lansat in martie 2010 Core i7 980X cu nume de cod Gulftown a insemnat pentru Intel primul procesor cu 6 nuclee si 12 fire de executie. Era manufacturat folosind tehnologie pe 32nm si scala foarte bine cu tensiuni ridicate si temperaturi scazute. Din pacate la acel moment Intel nu mai concura cu nimeni la capitolul performanta pentru ca six-core-ul Phenom II X6 (Thuban) de la AMD se lupta din greu sa tina pasul cu Lynnfield (4 nuclee / 8 threaduri). Si uite asa am ajuns cu povestea noastra in anul 2011 cand Intel a lansat in ianuarie arhitectura Sandy Bridge, o evolutie simtitoare clock-per-clock fata de Nehalem. Fiind fabricate pe 32nm acestea puteau functiona fara probleme la frecvente de peste 5GHz, devenind rapid alegerea numarul 1 pentru majoritatea cumparatorilor. AMD s-a rezumat doar a lansa speed-bump-uri la nucleele Deneb si Thuban, toata lumea asteptand cu sufletul la gura vestitul Bulldozer . Bulldozer – AMD goes Netburst Desi a profitat de greseala Intel pe vremea lui Pentium 4, AMD a facut aceeasi greseala in cazul Bulldozer. A optimizat arhitectura pentru lucrul la frecvente ridicate ceea ce a insemnat relaxarea latentelor si scaderea masiva a IPC-ului. Drept urmare performanta in aplicatiile single-thread a avut de suferit si nu a putut fi compensata nici prin frecventa foarte mare de functionare care urca pana la 4.2GHz. Desi promovat ca un procesor cu 8 nuclee, Bulldozer este alcatuit defapt din 4 module fiecare dintre acestea fiind alcatuit din aproape doua nuclee. Prin urmare exista o singura unitate de fetch, una de decodare si una de alocare pentru operatii in virgula mobila in fiecare modul, dar cu doua zone de executie si doua unitati de alocare aferente pentru operatiile integer. Teoretic AMD a implementat o tehnologie cu rezultate similare tehnologiei Hyper-Threading de la Intel numai ca din dorinta de promova Bulldozer ca primul procesor cu 8 nuclee nu a luat in calcul cum sistemul de operare se va comporta in acest caz. In situatia actuala, Windows vede procesor ca un octo-core si aloca sarcinile aleator pe cele 8 semi-nuclee. Sa presupunem 2 fire de executie care au date comune si depind unul de celalalt, Windows-ul le va aloca pe nucleul 1 si 6 adica primul nucleu din primul modul si al doilea nucleu din al treilea modul. Performanta va avea de suferit pentru ca cele 2 nuclee nu pot comunica direct, performanta ar fi fost cu pana la 10% mai buna daca cele 2 fire de executie ar fi fost repartizate pe cele 2 nuclee ale aceluiasi modul. Totusi, pentru ca acest lucru sa se intample Windows-ul va trebui sa vada procesorul ca un quad-core cu 8 fire de executie (similar HT) ceea ce ar pune AMD intr-o situatie extrem de neplacuta din punct de vedere legal… Acesta este si motivul pentru care patch-ul lansat de Microsoft sapatamana trecuta a fost retras in regim de urgenta . Sandy Bridge-E preia coroana performantei Acum ceva mai mult de o luna Intel a lansat pe piata Sandy Bridge-E care putem spune ca este pentru Sandy Bridge ceea ce Bloomfield este pentru Lynnfield – segmentul high-end al aceleiasi familii de procesoare avand aceeasi arhitectura de baza. Pentru a acomoda cele doua nuclee in plus, Sandy Bridge a suferit cateva modificari - evident, acceleratorul grafic a disparut din peisaj si in locul sau si-au facut loc doua nuclee. Pentru a deservi aceste doua nuclee suplimentare, acum vorbim despre un sub-sistem de memorii quad-channel, in care procesorul este dotat cu doua controllere de memorie integrate. Pentru a face fata cantitatii sporite de date, ring-bus-ul este acum bi-directional, permitand circulatia instructiunilor in ambele sensuri. De asemenea, cantitatea de memorie cache LLC a crescut considerabil. Acest lucru implica si o crestere a latentelor, insa acest aspect poate fi discutat la nivel teoretic deoarece in practica nu pot sa spun ca am observat acest lucru. O alta schimbare foarte importanta este cea operata asupra conexiunilor PCI-E: Sandy Bridge era dotat cu 16 lane-uri PCI-E 2.0 (o placa video la 16X sau doua placi video lucrand in regim 8X) in timp ce Sandy Bridge-E dispune de 40 de lane-uri PCI-E 3.0. Asta inseamna ca putem realiza configuratii quad-SLI sau quad-CrossfireX fara nici o problema, ceea ce este un lucru necesar pentru o platforma high-end. Sursa: http://lab501.ro/procesoare-chipseturi/epic-cpu-battles-of-history-athlon-fx-55-pentium-4-ee-fx-8150-si-core-i7-3960x Mai găsiţi acolo şi nişte comparaţii foarte interesante.
  23. -1 points
    Salut, Ca sa incepem , folosesc ipb 3.3.x si am 3 mici probleme de rezolvat: 1. cum fac sa scap de bugul asta? 2. am vazut intr-un topic mai vechi postat aici , sa intru in userinfo , am intrat dar nu mai stiu ce sa adaug sa mi arate si mie primele 2 sageti din poza . 3. pe ipb merge sa fac aceasta? daca da , cum as putea sa fac? V-as ramane recunoscator daca m-ati ajuta. Mentionez ca folosesc ipb de vreo 7 zile
×
×
  • Create New...