Jump to content
Sign in to follow this  
absolutep0wer

Cat Cantareste Un Kilogram?

Recommended Posts

"Cât cântăreşte un kilogram?" - deşi întrebarea pare stupidă, oamenii de ştiinţă caută încă un răspuns şi vor dezbate această temă luni, la sediul prestigioasei Royal Society din Londra, în speranţa că vor găsi o valoare constantă pentru kilogram, independentă de orice obiect fizic.

Din 1889, greutatea kilogramului se stabileşte cu ajutorul unui cilindru compus din 90% platină şi 10% iridiu, fabricat la Londra în 1879 şi păstrat sub un clopot de sticlă la Bureau International des Poids et Mesures (Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi) din apropiere de Paris.

Însă, potrivit măsurătorilor efectuate în ultimii 100 de ani, kilogramul a "slăbit". Masa lui s-a schimbat cu echivalentul unui fir de nisip cu diametrul de 0,4 milimetri.

Suficient pentru ca oamenii de ştiinţă din lumea întreagă să caute o nouă definiţie a kilogramului, care să elimine orice legătură a acestuia cu obiectele fizice, aşa cum au făcut cu metrul, definit de acum înainte cu ajutorul vitezei luminii.

Obiectivul principal al savanţilor este de a defini toate unităţile de bază - masă, distanţă, timp etc. - cu ajutorul unor valori stabile şi universale.

Pentru kilogram, ei sugerează să se utilizeze constanta lui Plank, o valoare care şi-a primit numele de la Max Planck, considerat "părintele" fizicii cuantice. Complexă pentru neofiţi, constanta lui Plank este notată cu "h" şi este definită cu ajutorul unei formule fixe.

Rămâne de definit felul în care kilogramul va fi asociat cu constanta lui Plank. Pentru aceasta, în laboratoare din lume întreagă au fost efectuate diverse experimente ştiinţifice. Savanţii au folosit balanţa Watt, un aparat ce permite convertirea energiei mecanice în energie electrică şi invers.

"Experimentele noastre avansează, însă este prea devreme pentru a impune o nouă definiţie a kilogramului", a declarat Michael Stock, din partea Royal Society . "Una dintre problemele noastre este aceea că avem nevoie de mai multe balanţe Watt decât avem în prezent, pentru a măsura kilogramul într-un mod eficient atunci când noua definiţie va fi impusă", a mai spus acesta.

Savantul britanic consideră că modificarea ar putea fi validată cu ocazia următoarei conferinţe despre greutăţi şi măsuri, ce va fi organizată în 2015 la Paris.

Pentru oamenii obişnuiţi, schimbarea etalonului nu va avea niciun impact. Kilogramul îşi va păstra masa actuală. Însă nu va mai exista niciun "fir de nisip" care să îi falsifice greutatea.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×