Alice: Madness Returns Review

[gaby]

Alice: Madness Returns este unul dintre cele mai aratoase jocuri din ultima vreme. Nu datorita graficii ci mai mult datorita impresiei artistice, fiecare zona din joc are propria atmosfera si totul pare sa fie pictat cu pensula de catre un artist.

Pentru cei care nu sunt familiarizati cu American McGee's Alice, precedentul acestui joc lansat in 2000, seria de fata ne prezinta un fel de alternativa mai intunecata la Alice in Tara Minunilor, dar cu aceleasi radacini si personaje.

Alice Liddel, in povestea reinventata de catre American McGee, este o fetita a carei familie a murit intr-un incendiu, fapt ce o face sa isi piarda mintile. Nebunia o rapeste incetul cu incetul pe Alice, acum internata intr-un azil de nebuni, iar Tara Minunilor din mintea ei se transforma intr-o varianta radical diferita si deloc prietenoasa.

Un deceniu mai tarziu, Madness Returns, reia actiunea primului joc. Alice este acum intr-o casa de orfani, sub grija unui psiholog pe nume Angus Bumbly, care incearca sa ii suprime amintirile intunecate din seara incendiului ce i-a omorat familia. Nebunia pune iar stapanire pe Alice, care se trezeste din nou in Tara Minunilor, de aceasta data cu si mai multe ciudatenii ca inainte si sub o noua “conducere”. Sau asa ceva.

Alice Madness Returns este in adancul sufletului sau un 3D platformer cu niscaiva elemente de action si cu ceva hacuiala si slash-uiala. Titlul urmareste o reteta cat se poate de clasica, fara incercari prea mari sa redefineasca genul sau sa aduca ceva extraordinar de nou.

Daca ceva nu e stricat, nu are rost sa il repari. Alice topaie de pe o platforma pe alta, se bate cu doua-trei creaturi ciudate, rezolva un puzzle si tot asa pana cand duce la capat vreun quest.

Nici cele cinci capitole nu sunt foarte diferite cand vine vorba de structura. Fiecare capitol ne trimite intr-o zona diferita din Țara Minunilor, unde vom ajuta un personaj care ne va ajuta la randul sau sa aflam mai multe despre ce se intampla, si tot asa, urmand lantul slabiciunilor pana cand monotonia se instaleaza. Partea buna este ca, la fel cum am mentionat la inceput, zonele arata fantastic si sunt foarte variate.

In rolul de pauza intre capitole avem si niste secvente in care o controlam pe Alice pe stradutele victoriene din realitate. Nu putem face mare lucru in aceste nivele decat sa urmam o traiectorie liniara. Totul se leaga in cele din urma, insa drumul pana acolo va fi obositor, si va spun si de ce.

Alice: Madness Returns este un joc lung, iar sentimentul acesta este dat si de catre natura repetitiva a jocului. Desi jocul ne mai arunca in cale cate un mini-game, o zona secreta sau tot felul de obiecte colectionabile inutile, actiunea este mult prea putin diversificata.

Singurele motive care m-au indemnat sa continui sa topai cu Alice au fost povestea si varietatea zonelor. Și in joc sunt cam toate tipurile de zone posibile: in natura, sub apa, cu gheata, cu carti de joc, cu ce vreti voi.

Animatiile sunt impresionante, comice chiar uneori, si extraordinar de detaliate – de la rochita lui Alice la inamici cu palarii din portelan care pot fi sparte individual. Mai mult decat atat, outfit-ul lui Alice se schimba in fiecare capitol.

Alice poate sa faca o multime de trucuri, poate sa sara in aer de pana la trei ori, sa planeze, sa se fereasca de primejdii transformandu-se intr-un nor de frunze sau sa se faca mica de tot incat sa intre prin gauri de chei.

Nici arsenalul nu se lasa mai prejos cand vine vorba de varietate. Domnita Liddle va debloca pe parcursul jocului sabia Vorpal, o rasnita ce trage cu piper, un cal de jucarie pe post de ciocan, o bomba pe post de diversiune, o umbrela cu rol de scut si in cele din urma un lansator de artilerie care este de fapt un ceainic.

Fiecare "monstru" prezent in joc are propria slabiciune ce poate fi exploatata, iar nu toate armele din joc vor fi la fel de eficiente, altele chiar deloc, asa ca explicatiile ce apar pe ecran nu sunt de prisos. Madness Returns nu este un joc greu, iar dificultatea Hard este mai mult decat recomandata pentru cei ce vor o provocare.

Ce ar fi un platformer fara colectionabile? in Madness Returns avem doar o singura resursa oarecum importanta pentru gameplay. Armele pe care le-am enumerat mai sus pot fi imbunatatite contra unui anumit numar de dinti. Ati citit bine. Acesti dinti se regasesc mai peste tot, in locuri vizibile dar si in locuri ce incurajeaza explorarea.

In afara de dintii folositi pentru imbunatatirea armelor mai avem si memorii uitate ale lui Alice cat si niste sticle care fac absolut nimic. Memoriile sunt fragmente audio din trecutul lui Alice, dar nici acestea nu contribuie cu mare lucru, si nici nu ofera vreo recompensa care sa merite efortul.

Madness Returns este mult tras in jos de catre repetitivitate, dar in rest nu are probleme atat de mari, mai avem pe alocuri cate un bug ce determina sa murim in repetate randuri la vreo saritura si grafica cu texturi oarecum sterse. Daca reusiti sa treceti cumva peste monotonie, povestea nu se termina in pom si soarta micutei Alice este destul de clara la sfarsit.

In concluzie, Alice: Madness Returns incepe foarte bine si uimeste prin elementele sale vizuale variate, insa bucuria nu dureaza mult. Presupun ca fanii ce au jucat acum mai bine de zece ani primul Alice se vor bucura de acest titlu, vizual si in materie de poveste se leaga bine de primul joc. Pentru un jucator care vrea un platformer distractiv si inovator, jocul nu o sa incante .

[+GodsOtherHand]

vazand cateva trailere, ma simt de parca mas uita la un mod al devil may cry 4..

not bad

[+Lus]

Destul de dragut, insa m-am plictisit repede.