Jump to content

Fi Mai Bun, Fi Mai Pozitiv


APTomy

Recommended Posts

Ştiu că este un subiect mai dificil, dar chiar vreau să discutăm puţin despre el. Ştiu că majoritatea avem dispute la serviciu, salariul este foarte mic, chiria sau întreţinerea trece de limita ta de buget, poate te-ai certat cu o persoană apropiată, poate ai o zi foarte mohorâtă şi poate nu eşti într-o dispoziţie foarte bună, ştim că viaţa nu este uşoară, mai ales în România. Am observat că tineretul, cei care trebuiau să fie mereu veseli, zâmbitori cei care mereu pun problemele pe locul doi, au gândurile adâncite într-un nor negru.



O glumă sau un video, te poate ajuta să zâmbeşti puţin şi înseamnă foarte mult dacă pentru 5-10 minute, nu te mai gândeşti la probleme şi devi pozitiv şi zâmbăreţ. Trăieşte clipa, dar desigur, să o trăim cum spune un vlogger pe care eu îl admir foarte mult deoarece cu fiecare video îţi predă o lecţie de viaţă. Este foarte important să îţi fixezi un scop în viaţă, de exemplu "Unde vreau eu să ajung?" sau "Cum vreau eu să îmi fie viaţa, uşoară sau grea?". Privesc la ştiri cum elevii vin la examenul de bacalaureat nepregătiţi şi iau totul în râs fără a şti că acel examen îţi oferă o cale mai uşoară sau mai grea de trăit, depinde de tine. Gândeşte-te bine ce vrei să faci în viaţă şi dacă îţi urmezi visul, sigur vei ajunge undeva sus.

Nu uita, combină zâmbetul cu seriozitatea şi cu siguranţă vei avea succes în cea ce faci. Şi nu uita, dacă se poate, în fiecare Duminică, acordă puţin timp pentru tine şi dute la Biserică, 10 minute dacă te rogi pentru sănătatea ta, e lucru mare şi te va linişti. Încearcă să ajuţi pe cât poţi persoanele apropiate, fi mai bun, fi mai  pozitiv. Chiar am vrut să mă detaşez puţin de articolele din domeniul tehnologiei şi să abordăm puţin acest subiect. Aş avea şi o întrebare pentru voi, defapt două...



 1. Tu cum te relaxezi, cum te detaşezi de problemele de acasă?
2. Care este visul tău?
 
Eu mă relaxez când ascult muzică, prefer genurile ce muzică care îţi dau un mesaj. De asemenea ador să mă plimb, dar prefer locurile liniştitoare şi împreună cu prietenul meu Eddie, am dat de aceste zone din oraşul meu aglomerat şi povestim întâmplările petrecute când eram mai tineri, poznele pe care le făceam şi desigur, amândoi avem în cap drogul numit "tehnologie" şi mai discutăm despre dispozitive, tablete, ş.a.m.d.
 
Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.