Jump to content

Recommended Posts

Posted

Amploarea parteneriatului dintre al doilea mare producător auto american şi Alphabet, proprietarul Google, este încă în discuţie, dar ar putea include construcţia şi dezvoltarea comună a automobilelor. 

Formarea unui parteneriat între un producător auto major şi Google ar putea accelera introducerea pe piaţă a vehiculelor autonome, prin accesul constructorului de automobile la expertiza Google în domeniul software, în timp ce Google ar beneficia de know-how-ul industrial al Ford. 

Automobilele autonome ar putea permite evitarea a mii de coliziuni, decese şi răniri, ar reduce consumul de carburant prin managementul mai bun al traficului şi ar extinde mobilitatea unor persoane care nu pot şofa. 

Google se află în negocieri cu mai mulţi producători auto şi nu este clar dacă discuţiile cu Ford au progresat mai mult faţă de cele cu alte companii. 

Google a proiectat un prototip de automobil autonom care poate fi condus fără volan sau pedale. 

Automotive News a relatat luni că Google şi Ford negociază ca grupul auto să construiască viitoarea generaţie de automobile autonome pentru Google. 

Potrivit Yahoo Autos, cele două companii vor crea o companie mixtă pentru construcţia de vehicule autonome cu tehnologia Google. 

Un anunţ referitor la parteneriat ar putea fi făcut la Consumer Electronics Show care va avea loc la începutul lunii ianuarie. 

Fostul director general al Ford, Alan Mulally, este director la Google, în timp ce John Krafcik, care a lucrat la Ford timp de 14 ani, pe diferite poziţii, a fost numit în septembrie director general la Google pentru proiectul automobilelor autonome. 

Please sign in to comment

You will be able to leave a comment after signing in



Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.