+wapmaster13 Posted September 13, 2016 Report Share Posted September 13, 2016 Acum cateva zile a fost lansat un nou smartphone al companiei chineze, UMi Plus fiind, la o primă vedere, un model numai bun pentru persoanele care sunt în căutarea unui „flagship de buget”. UMi Plus este în momentul de față disponibil pe bază de precomandă, având un preț special de 179 dolari, urmând ca mai apoi acesta să rămână la 249 dolari. La această sumă de bani primim un smartphone care pe hârtie arată bine, specificațiile sale fiind unele care să îl facă suficient de capabil în fața majorității aplicațiilor din Google Play Store. Ce ne oferă UMi Plus pe partea de hardware? Motorizarea noului smartphone o asigură procesorul MediaTek Helio P10 cu opt nuclee pe ARM Cortex-A53 și Mali T860 în rol de accelerator grafic, iar memoria RAM este de 4 GB. Primim un spațiu de stocare de 32 GB, precum și posibilitatea extinderii sale folosind un card microSD de până la 256 GB. UMi Plus rulează sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow, iar alimentarea o asigură o baterie cu capacitatea de 4.000 mAh de la Sony cu tehnologie de încărcare rapidă (încărcarea completă se realizează în 100 de minute), aceasta fiind capabilă să ofere, potrivit companiei, o autonomie de până la 17 ore în redare video continuă. Display & cameră foto Telefonul este creat în jurul unui display LTPS cu diagonala de 5.5 inch, acesta fiind produs de Sharp, iar prezentă este și sticla curbată 2.5D. În ceea ce privește rezoluția afișată de ecran, vorbim de una Full HD, de 1920 x 1080 pixeli, iar compania ne spune că în lumina directă a soarelui acesta se descurcă bine (rămâne de văzut dacă într-adevăr așa și este). Pe partea din spate a lui UMi Plus găsim o cameră foto de 13 Megapixeli care are un senzor Samsung S5K3L8, lista aici fiind completată de focalizarea automată cu detecție de fază (PDAF), blițul LED dual-tone și filmarea la 1080p cu 30 fps. Frontal este prezentă o cameră foto de 5 Megapixeli cu senzor GalaxyCore GC5005 pentru fotografii de tip selfie și apeluri video. UMi Plus, noul smartphone al companiei – vine cu 4 GB RAM, o cameră foto de 13 MP și baterie de 4.000 mAh Twitter Author Sergiu E. Raica | septembrie 9, 2016 | Telefoane Mobile | Niciun comentariu UMi Plus Astăzi aflăm de lansarea unui nou smartphone al companiei chineze, UMi Plus fiind, la o primă vedere, un model numai bun pentru persoanele care sunt în căutarea unui „flagship de buget”. UMi Plus este în momentul de față disponibil pe bază de precomandă, având un preț special de 179 dolari, urmând ca mai apoi acesta să rămână la 249 dolari. La această sumă de bani primim un smartphone care pe hârtie arată bine, specificațiile sale fiind unele care să îl facă suficient de capabil în fața majorității aplicațiilor din Google Play Store. Ce ne oferă UMi Plus pe partea de hardware? Motorizarea noului smartphone o asigură procesorul MediaTek Helio P10 cu opt nuclee pe ARM Cortex-A53 și Mali T860 în rol de accelerator grafic, iar memoria RAM este de 4 GB. Primim un spațiu de stocare de 32 GB, precum și posibilitatea extinderii sale folosind un card microSD de până la 256 GB. UMi Plus UMi Plus rulează sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow, iar alimentarea o asigură o baterie cu capacitatea de 4.000 mAh de la Sony cu tehnologie de încărcare rapidă (încărcarea completă se realizează în 100 de minute), aceasta fiind capabilă să ofere, potrivit companiei, o autonomie de până la 17 ore în redare video continuă. Display & cameră foto Telefonul este creat în jurul unui display LTPS cu diagonala de 5.5 inch, acesta fiind produs de Sharp, iar prezentă este și sticla curbată 2.5D. În ceea ce privește rezoluția afișată de ecran, vorbim de una Full HD, de 1920 x 1080 pixeli, iar compania ne spune că în lumina directă a soarelui acesta se descurcă bine (rămâne de văzut dacă într-adevăr așa și este). Pe partea din spate a lui UMi Plus găsim o cameră foto de 13 Megapixeli care are un senzor Samsung S5K3L8, lista aici fiind completată de focalizarea automată cu detecție de fază (PDAF), blițul LED dual-tone și filmarea la 1080p cu 30 fps. Frontal este prezentă o cameră foto de 5 Megapixeli cu senzor GalaxyCore GC5005 pentru fotografii de tip selfie și apeluri video. UMi Plus Pe partea de conectivitate UMi Plus oferă suport pentru rețelele 4G LTE (cu viteze în download de până la 150 Mbps), VoLTE și dual-SIM (ambele cartele SIM pot funcționa în 4G), Bluetooth 4.1, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n dual-band (2.4 GHz / 5 GHz), GPS / A-GPS / GLONASS, un jack audio pentru căști și port USB Type-C. Nu lipsește de pe listă nici senzorul de amprentă Touch ID 2.1, care ne promite deblocarea telefonului în doar 0.1 secunde și înregistrarea a până la 5 amprente diferite. Din punct de vedere al design-ului putem spune că UMi Plus arată bine, elegant, aceasta beneficiind de o construcție metalică de tip unibody. UMi Plus mai dispune de un chipset audio AW8738 pentru sunet Hi-Fi, iar variantele de culori în care telefonul este disponibil sunt gri și auriu. Legat de dimensiuni, trebuie spus că ele sunt de 155 x 75 x 8.8 mm, iar acesta cântărește 185 de grame. Sursa : technow.ro Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
+wapmaster13 Posted September 14, 2016 Author Report Share Posted September 14, 2016 Telefonul poate fi achizitionat in pre-order de aici : http://promotion.geekbuying.com/promotion/umi_plus_global_presale Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.