Review In Romana Batman: Arkham Origins

[gaby]

Unul dintre primele romane grafice care mi-au invadat biblioteca a fost Arkham Asylum: A Serious House on Serious Earth, scris de Grant Morrison si ilustrat de Dave McKean. Cu un asemenea titlu, ti-e imposibil sa nu iei in serios trip-ul horror trait de Morrison in Arkham Asylum. Pe scurt, mai in gluma, mai in serios, in banda desenata mai sus mentionata, Morrison il „interneaza” pe Batman la balamuc. Și la propriu si la figurat. La “invitatia” lui Joker (pacientul VIP al ospiciului), Batman isi petrece o noapte in Arkham alaturi de cei mai interesanti fii ai Gotham-ului. Nu intru in detalii, caci va puteti imagina si singuri ce se intampla cand un scotian ocultist usor sarit de pe fix amesteca fizica cuantica cu Lewis Carroll, Jung, Crowley si o caruta de tarot intr-o banda desenata puternic psihedelica cu Batman. Serios, cititi-o! Sarind peste stilul grafic, care mi-a provocat un sentiment de neliniste pe care il retraiesc intens de cate ori arunc o ocheada spre biblioteca si privirea mi se opreste pe sectiunea dedicata benzilor desenate, de unde Arkham Asylum ranjeste sinistru ca un Joker al romanelor grafice, cred ca cel mai mult m-a marcat un dialog dintre comisarul Gordon si Batman, pe care nu o sa il traduc si care se incheie cam asa, „When I walk into Arkham and the doors close behind me, it’ll be just like coming home”. Nu stiu ce m-a socat mai mult, posibilitatea ca eroul a milioane de pusti din intreaga lume sa fie un individ puternic deranjat, sau ca detinutii (pacientii, cum preferati) din Arkham ar putea fi singura familie pe care omul liliac a cunoscut-o vreodata. Si ce familie...

 

 

Cand cei de la Rocksteady au anuntat Batman: Arkham Asylum si au citat romanul grafic al lui Morrison ca sursa de inspiratie, mi-a saltat inima in piept. L-am asteptat cu sufletul la gura, l-am instalat cand a aparut si nu l-am lasat din mana pana nu l-am terminat. N-a avut impactul psihologic asteptat de mine dupa a zecea lecturare a romanului grafic care l-a inspirat, dar la final am parasit Arkham-ul cu un sentiment de relaxare, satisfactie si multumire pe care numai un joc de actiune solid, care sondeaza prea putin psihicul puternic deranjat al unui individ care se imbraca in liliac si schilodeste raufacatori, ti-l poate da. Da, Arkham Asylum e un action-adventure pe care il pot recomanda cu toate cele trei zece degete ale mele, mai ales ca sigur o sa (mai) prindeti cateva reduceri masive.

 

Fiindca reactia pozitiva masiva la adresa lui Arkham Asylum le-a sugerat celor de la Warner ca stau pe o potentiala mina de aur, Rocksteady au fost tocmiti rapid pentru un sequel, Arkham City. Mai putin focusat decat fratele sau mai batran, dar mai mare, mai violent, si, probabil, mai bine vandut. N-a revolutionat franciza, dar mecanicile solide din primul transferate, de data aceasta, intr-un semi-sandbox ceva mai maricel (oraselul-inchisoare care da si numele jocului) impanzit cu o serie de activitati extra-curriculare care iti mai distrageau atentia de la storyline, l-au transformat intr-un hit instant. Inevitabil, cand l-am butonat, am simtit o senzatie de deja-vu, dar am considerat-o “semnatura autorului” si am reusit sa ma bucur in liniste de noutati. Ca o paranteza, eu l-am preferat pe primul, probabil multumita influentelor din banda desenata preferata, dar e o alegere subiectiva, pur personala, nu trebuie sa porniti razboaie sfinte in numele meu.

 

Cand si al doilea sequel se vinde ca painea calda, bunul simt mercantil dicteaza ca trebuie sa arunci cat mai rapid pe piata al treilea sequel. Ceea ce s-a si intamplat, cu o singura mentiune: Rocksteady au predat stafeta celor de la Splash Damage (cel mai notabil produs al lor, poate singurul, caci n-am sapat foarte adanc, a fost shooter-ul Brink), un motiv destul de serios de ingrijorare pentru fanii francizei. Sincer, eu am fost ingrijorat mai mult de numarul trei din coada si de timpul relativ scurt de productie decat de autor.

 

 

Portretul liliacului la tinerete

Legatura evidenta cu primul Batman al lui Rocksteady nu e singurul motiv pentru care am simtit nevoia sa aduc in discutie banda desenata semnata de Grant Morrison. Editia aniversara contine scenariul cu o serie de note si indicatii ale autorului. intr-una din aceste note, Morrison ne avertizeaza ca portretul lui Batman din Arkham Asylum nu trebuie luat ca o reprezentare definitiva si absoluta (canonica, in alte cuvinte) a supereroului mascat ci e, mai degraba, o critica la adresa benzilor desenate din anii ’80, unde omul liliac era prezentat ca un individ violent, impulsiv, cu tulburari grave de personalitate de tip borderline. Mi-am adus instant aminte de aceasta nota de subsol in urma unei discutii avute cu Kimo in redactie, cand neinfricatul nostru lider imi spunea ca noul Batman i se pare o bruta. Țin sa il aprob, chiar daca nu 100%. Mi se parea o bruta si inainte, mai ales dupa un combo de 75 de lovituri. O fi influenta optzecista de care povestea Morrison, o fi blockbusterele lui Nolan, mi-o fi umblat Kimo la subconstient, cert e ca Batman-ul celor de la WB Montreal si Splash Damage imi pare foarte catranit, parca mai suparat decat il stiam eu din jocuri. O explicatie logica ar fi ca Arkham Origins incearca sa ne prezinte un Batman aflat la inceputul carierei sale de justitiar nocturn. Avem, asadar, un vlajgan supertehnologizat imbracat in liliac ceramic antiglont, care isi controleaza cu greu accesele de furie, rupe oase, sparge capete, indoaie incheieturi, calca gatlejuri si, ocazional, nu se da in laturi de la putintica tortura (fizica si psihologica) justificata. Totul e cinstit in dragoste, razboi si action next-gen. Pe de alta parte, nu prea ai cum sa vinzi un joc in care Batman vaneaza tepari pe okazii si ii da deosebit de politicos pe mana politiei. Asadar, am stabilit ca noul Batman pare mai violent decat de obicei, deci inchipuiti-va care va fi ocupatia voastra principala ca dresori de oameni lilieci.

inapoi la originile violente ale omului negru. E Ajunul Craciunului in Gotham si nimic nu deranjeaza linistea urbei, nici macar un soarece. Cu exceptia lui Black Mask. Și a ciracilor sai. Și a celor zece asasini celebri tocmiti de lordul crimei sa-i dea de urma si de capatai lui Batman. Cetatenii cinstiti stau inchisi in case. Cum de ce? Fiindca e noaptea de Ajun, iar oamenii de bine impodobesc bradul alaturi de familiile lor. in niciun caz motivul nu este vreo limitare tehnologica sau timpul scurt de productie care n-a permis oamenilor de la Splash Damage sa populeze orasul natal al lui Batman si cu oameni cinstiti. Orice-ai spune despre Gotham, un lucru e sigur. Localnicii fara cazier isi iubesc copii si isi fac intotdeauna cumparaturile la timp, nu asteapta pana in ultimul moment sa cumpere un pokemon pentru ‘al mic si un spray paralizant ferecat in aur alb pentru doamna casei. Prima impresie, strazile Gotham-ului sunt bantuite doar de nelegiuiti. Și de politisti, in marea lor parte corupti, deci tot un fel de criminali in ochii lui Batman. Ceea ce ii/va ofera o scuza sa bata/bateti tot ce misca pe strazile urbei. in concluzie, daca vedeti un grupulet de mai mult de o persoana, il puteti imprastia violent fara teama ca le faceti vreo nedreptate unor cetateni cinstiti care discutau aprins ultimul roman citit la un colt de strada. Sigur este un grup infractional de mare risc. Ajungi la un moment dat sa te simti ca un militian al anilor optzeci a carui datorie era sa desparta orice adunare populara mai mare de doi indivizi…

Altfel, Gotham-ul virtual este maricel si puteti folosi fast travel-ul daca n-aveti chef sa faceti pe Tarzan Urban de cate ori slujba va poarta pasii in capatul opus al orasului. Pentru a folosi eficient Fast Travel-ul, veti fi nevoiti sa dezactivati cateva dispozitive de bruiaj montate de Enigma, un alt personaj recognoscibil pana si pentru cei neinitiati in batmanologie, in fiecare cartier. Deci tot va trebui sa luati orasul la picior cel putin o data. Ceea ce nu e neaparat un lucru rau. Gotham-ul acoperit de zapada este o priveliste minunata. intre doua incaierari serioase si un zbor planat pe deasupra aleilor laturalnice in cautarea celei de-a treia ciomageli hardcore, puteti reflecta asupra rolului mastilor in societate, cocotat pe cea mai inalta turla in timp ce un fulger brazdeaza cerul si capa neagra ca smoala flutura in vant simbol de legamant. Din pacate, iarna nu sunt fulgere, deci va trebui sa va multumiti cu turla, vantul, panorama si achievment-urile.

 

 

Cele douasprezece munci ale lui Batman

Nu bag mana in foc ca sunt exact doisprezece, ar putea fi mai multe daca stati sa le numarati si daca scotociti fiecare coltisor al Gotham-ului in cautarea dosarelor de santaj plantate de Enigma. in general, cam 80% - 90% din timpul de joc ti-l vei pertece topaind dintr-o lupta in alta. Ca sa descoperi locatiile dosarelor ascunse de Enigma va trebui sa bumbacesti cativa ciraci de-ai sai, ca sa dezamorsezi bombele plantate de Anarchy prin Gotham va trebui sa apesi spatiu langa o luminita rosie dupa ce, in prealabil, i-ai nenorocit pe cei zece nelegiuiti care-o pazeau. Și asa mai departe. La un moment dat, apar si niste ninjalai mai sofisticati care m-au batut mar. Ceva mai inteligente sunt micile episoade in care Batman face pe detectivul (personajul a aparut prima data in Detective Comics, deci trebuia la un moment dat sa se ocupe si cu … detectia) dar si acolo va trebui sa derulezi “reconstituirea” crimei pana observi o dungulita rosie care-ti marcheaza un indiciu, sa scanezi acel indiciu, dupa scanare afli mai multe despre desfasurarea crimei, mai derulezi putin cu mouse-ul pana gasesti toate indiciile, dupa care, in vreo doua cazuri va trebui sa te deplasezi intr-un punct marcat pe harta si sa-l cotonogesti pe individul de acolo. Eventual si pe acolitii sai. Pret de doua jocuri am cam facut acelasi lucru, cred ca mi s-a cam luat, iar entuziasmul copilaresc de a vana un combo de 80 de lovituri a disparut...

 

Ca sa inchei, totusi, mica mea diatriba la adresa sidequest-urilor pe un ton mai optimist, daca va aduceti aminte de episodul indus de prafurile lui Scarecrow din Asylum, sa stiti ca aveti si in Arkham Origins o calatorie interesanta si usor psihedelica dincolo de oglinda, prilejuita de intalnirea cu Jervis Tech aka Palarierul Nebun, un personaj deosebit de sinistru care pur si simplu nu putea lipsi dintr-o productie ce poarta numele unui celebru ospiciu.

 

 

Totusi, chiar daca nedreptatea si faradelegea troneaza pe strazile Gotham-ului, principala grija a justitiarului/miliardar este Black Mask. Raufacatorul pune un pret pe capul lui Batman, iar zece asasini celebri din universul DC accepta provocarea. Dragut, in sfarsit se inverseaza rolurile si Batman e in pericol sa isi piarda pozitia de suprematie in lantul trofic al Gotham-ului. Sau asa ar fi trebuit, insa eu nu m-am simtit nici macar o clipa vanat si am trait cu impresia ca producatorii au cam risipit o distributie care s-ar fi putut dovedi foarte interesanta. Prea putina caracterizare, apar brusc, bossfight, iti mai smulg un si … gata. Povestea, ca un intreg, nu m-a impresionat din cale-afara, dar totusi am apreciat momentele petrecute alaturi de eternul rival al lui Bruce Wayne. Da, nu cred ca va spoileresc foarte mult povestea daca va spun ca jocul cu Batman nu este Joker-free. Nu va spun cum si cand apare, caci atunci chiar v-as strica placerea reintalnirii cu supersociopatul vostru preferat, insa primul contact dintre viitorii dusmani (as spune de moarte, dar stiti ca Bats nu se coboara la crima, schilodirea este punctul sau de oprire) pot spune ca s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. Vocea lui Troy Baker (Mark Hamill a renuntat la Joker dupa Arkham City) i se potriveste ca o manusa Jokerului si nu m-ar mira absolut deloc ca omul sa prinda rolul si intr-o posibila viitoare productie cu sigla liliacului. Sau sa devina un brand, ca Hamill. Ca fapt divers, Troy Baker i-a dat glas si lui Batman in Lego Batman 2: DC Super Heroes.

 

 

Batman: Arkham Epilogue

Mecanicile de joc si sistemul de lupta au ramas, practic, neschimbate. Avem acelasi combat deosebit de spectaculos, dar care seamana mai degraba cu un joc de ritm decat cu un brawler serios, aceleasi camere in care te joci de-a pradatorul nocturn si agati raufacatori de gargui atent pozitionati. Sau le sari la beregata dintr-o gura de aerisire pe care-ai deschis-o in prealabil chinuind tasta Spatiu ca pe hotii de caractere. Nimic nou sub soare. Cele cateva gadget-uri in plus nu schimba gameplay-ul intr-atat de mult incat sa merite pomenite pe larg. Nu cred ca eu, la acest capitol, v-as putea spune ceva diferit fata de cele doua review-uri primite de fratii mai batrani ai lui Origins in numerele mai vechi ale revistei. Daca ati prins virusul colectionatului sau suferiti de o forma foarte usoara sau foarte severa de OCD, Batman: Arkham Origins se inscrie si el in trend si va ofera o serie de challenge-uri care sa va dea impresia ca ati obtinut mai mult din Batman decat v-a dat cu adevarat. Avem si un mod multiplayer, care aduce foarte des cu un shooter insipid la persoana a treia, si ati mai jucat asa ceva single si multi, dar nu-mi inchipui cati oameni veti gasi in el peste o luna sau doua. Mi s-a parut un feature introdus doar ca sa fie acolo si sa multumeasca un actionar sau doi.

 

 

Mi-a fost destul de greu sa ma apuc de articol dupa ce, la capatul a multe ore de joc, am realizat practic, ca avem de-a face cu un Arkham City mutat in Gotham. Si nu cred ca este vina celor de la Splash Damage, caci nu sunt foarte sigur daca Rocksteady n-ar fi realizat si ei tot o copie a lui Arkham City in putinul timp de dezvoltare primit de la stapanire. Ca sa-l citez pe Andrei, repetitia e mama plagiaturii. Ma indoiesc, totusi, ca majoritatea dintre voi aveti probleme cu repetitia, altfel nu l-ati imbogati pe Kotik aruncand cu bani in Call of Duty ca intr-un lautar autist cu o singura doina de catanie in repertoriu.

 

 

Daca faceti parte din categoria pe care prea putin o intereseaza ca rejoaca Arkham City, atunci n-am nimic important sa ii reprosez lui Arkham Origins. Poate doar cateva bug-uri, cu mentiunea ca eu poate am fost mai norocos si nu am intalnit vreunul care sa imi scoata peri albi. Pentru producatori, a cam sosit timpul sa schimbati macazul. O franciza proaspata cu un nou suflu, sau cu un alt supererou. A fost distractiv cat a durat, dar e timpul sa mergem mai departe. Și ganditi-va ca sfatul vine de la un individ care a recenzat aproximativ zece jocuri LEGO, dar nu ar mai scrie de inca un Batman construit pe acelasi calapod. Repet, nu ii invinuiesc pe cei de la Splash Damage, care au urmat intocmai, fara prea multe si foarte mari poticniri, reteta lasata mostenire de Rocksteady, insa Batman ar cam avea nevoie de o schimbare, altfel la urmatorul sequel chiar isi da duhul si cine stie cate portofele nelegiuite vor ramane nepedepsite...

 

de cioLAN

[+MaTTeO]

E foare fain....

Il recomand

[Kennzo]

Multumim! genial!

[+Dreaming.]

Arate foarte bine jocul ..